Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Poli Iași smulge un egal în prelungiri cu CSM Slatina, pe teren propriu

  • august 30, 2025
  • Narcis Pohoata

Poli Iași a risipit sâmbătă, în etapa a 5-a, tot ce a strâns în ultimele runde. După două victorii consecutive și o remiză prețioasă la Voluntari, Iașiul s-a împiedicat pe teren propriu de CSM Slatina, o echipă care acumulase doar un punct în primele patru runde!

La capătul unui meci foarte slab, poate cel mai slab din actuala stagiune, Iașiul nu a reușit decât un modest 1-1 (0-1) în Copou cu Slatina, formație care a străbătut în această săptămână mai mult de 1.000 de kilometri, de la Slatina la Iași, via Satu Mare!

Prima repriză, controlată de CSM Slatina

Ambele goluri ale partidei s-au marcat în prelungirile celor două reprize. George Leață a deschis scorul pentru Slatina, din penalty, în minutul 45+1, iar Iașiul a egalat în minutul 90+1, prin Kingsley Ofori.

Ieșenii au început meciul pe vârfuri, fără pic de atitudine, iar Slatina a tras primul semnal de alarmă prin căpitanul Mitran, care a nimerit bara cu un trasor de la 30 de metri. Iașiul a reacționat palid, printr-un șut pe centrul porții al lui Ghindovean (23), respins de portarul Răcășan.

Slatina a continuat să joace curajos și a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 38, prin Rodrigo Hernando, al căuri șut din opt metri a trecut puțin pe lângă buturile lui Jesus Fernandez. Inevitalul s-a produs chiar înainte de pauză, când George Leață a deschis scorul dintr-un penalty obținut cu destulă ușurință de Rodrigo, după un duel cu Inglada.

Ocazii mari ratate de Poli Iași în repriza a doua

După iureșul făcut de Tony da Silva la vestiare, ieșenii au ieșit cu o altă față de la cabine, iar Poli a dominat partea a doua, ratând 3-4 ocazii uriașe.

În minutul 50, Ghindovean a șutat în bară, de la 11 metri, balonul a ajuns la Inglada, care nu a reușit să-l învingă pe Răcășan, din trei metri.

Intrat în repriza secundă, Alex Hrib a ratat de puțin ținta (64), cu o execuție de la aproximativ 12 metri. iar șapte minute mai târziu Opriș a ratat singur cu portarul, de la 14 metri lateral dreapta, șutând mult peste poartă.

Finalul meciului l-a avut în prim-plan pe portughezul Brunhino, care l-a făcut mare pe portarul Răcășan, cu două execuții stângace, din careu.

Ofori salvează un punct pentru Poli Iași, în prelungiri

În minutul 77, extrema portugheză a reluat cu capul, din plonjon, din șase metri, în portarul slătinean, pentru ca, în minutul 88 să șuteze din nou în goal-keeperul oaspeților, dintr-o poziție ideală.

Iașiul a pus o presiune constantă pe adversar, a atacat în final și cu stoperul Alin Șeroni și a reușit egalarea când nimeni nu se mai aștepta. În primul minut adițional, Kingsley Ofori a reluat în plasă, din doi metri, un balon bâlbâit de defensiva slătineană și a adus un punct meritat pentru Poli Iași, după cum s-a derulat partea a doua.

CSM Slatina a încheiat meciul în inferioritate numerică, după eliminarea lui Raman Chibsah. Intrat pe teren în minutul 80, mijlocul venit de la Ceahlăul, cu aproape 100 de meciuri în Serie A, a primit două cartonașe galbene în aceeași fază, în minutul 90+2, primul pentru un fault, al doilea pentru proteste, fiind eliminat.

1-1 rezultat final, iar ieșenii ratează șansa de a urca pe loc de play-off în ierarhia provizorie, în timp ce slătinenii bifează doar al doilea punct stagional. După întreruperea campionatului, Slatina va juca acasă cu CS Tunari, în timp ce ieșenii se vor deplasa la Afumați.

(Narcis POHOAȚĂ)