Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Poli Iași, învinsă de Știința Miroslava într-un meci amical. Leo Grozavu testează o extremă în vârstă de 20 de ani, de la CFR Cluj

  • august 08, 2023
  • Narcis Pohoata

Politehnica Iași a disputat, marți dimineață, în Copou, un meci amical în compania formației de Liga 3 Știința Miroslava, dispută în care antrenorul Leo Grozavu a folosit, în linii mari, jucători care au evoluat mai puțin sau deloc la Arad, cu UTA.

Sub privirile mai multor titulari din meciul de la Arad, elevii lui Leo Grozavu au cedat cu 1-2 (0-1) în fața Științei.

Poli Iași, învinsă de Știința Miroslava, într-un meci amical

Ajuns la 25 de ani, Vlad Danale, fost mijlocaș al Politehnicii Iași, a arătat o mare poftă de joc și a reușit să înscrie din nou pentru echipa sa, la fel cum a făcut-o și în Cupa României, dar și în primele meciuri amicale. Danale a deschis scorul pentru Miroslava, în ultimul minut al primei reprize, după ce a transformat o lovitură liberă de la marginea careului, lateral stânga.

Știința și-a majorat avantajul în minutul 51 prin Abraham, pe un contraatac, iar Poli a marcat la ultima fază a partidei prin Alex Hrib, dintr-un penalty obținut de Istratie.

Raul Haiduc, de la CFR Cluj, în probe la Poli Iași

Până la marcarea golului, echipa lui Leo Grozavu și-a creat câteva bune ocazii, cele mai clare fiind bara lui Haiduc (72, din centrarea lui Itu) și șutul puternic al lui Antonio Dumitru scos de sub transversală de portarul Sârghi (83).

În acest meci, antrenorul Leo Grozavu l-a testat și pe tânărul de 20 de ani Raul Haiduc, o extremă dreapta ce aparține de CFR Cluj. Născut pe 9 octombrie 2002 la Gherla, în județul Cluj, Haiduc a lăsat o bună impresie și va mai fi testat în Copou în următoarea perioadă.

Antrenorul Leo Grozavu a folosit următorii jucători: Celeadnic – Tincu, Florin Ilie, Samayoa, Ștefanovici – Vașvari (Farcaș 60), Mogoș (Hrib 60), Itu (Mogoș 80) – Haiduc (Istratie 73), Robert Ion (Antonio Dumitru 60), Hlistei.

Aflați și ei pe bancă, portarul Risto Jankov și mijlocașul Andrei Ciobanu nu au fost folosiți, cei doi efectuând un antrenament după meci, alături de ceilalți componenți ai lotului.

De cealaltă parte, antrenorul Științei Miroslava, Tibor Selymes, a început meciul în formula Ciofu – Bogleș, Ungurenașu, Mihăeș, Iurașcu – Alima, Gău – Danale, Abraham, Botezatu – Nemțanu, iar după pauză au mai intrat Sârghi, Saizu, Niamțu, Bordeianu, R.Costin, Vereștiuc, Corobuță, Manea, Sonea, Taciuc, Achiței, Priviritoghița, Gafton.

Dacă Poli  are deja patru meciuri jucate în campionatul SuperLigii, Știința Miroslava este în plină perioadă de pregătire. Echipa lui Tibor Selymes a pierdut primul meci oficial al verii, 1-2 cu Șomuz Fălticeni, contând pentru turul I al Cupei României, iar în amicale ale victorii pe linie: 2-0 cu Rapid Brodoc (Liga 3), 9-2 cu Tonmir Iași (Liga a 4-a) și 2-1 cu Politehnica Iași (SuperLigă).

Poli a pus biletele în vânzare pentru duelul cu CSU Craiova

Politehnica Iași a înregistrat o victorie și trei înfrângeri în primele patru etape ale SuperLigii și ocupă locul 14 în clasament, cu 3 puncte. În următoarea rundă, a 5-a, echipa pregătită de Leo Grozavu va juca pe propriul teren cu CS Universitatea Craiova, sâmbătă, 12 august, de la ora 21.30.

Clubul din Copou a anunțat punerea în vânzare a biletelor pentru partida cu Craiova. Cele mai ieftine bilete sunt cu acces la Peluza A, Tribuna A și Tribuna B – 20 lei, iar un tichet la Tribunele 0A, 0B, A4 și A8 costă 40 lei. La Tribuna 0, un bilet costă 80 lei, iar la fotolii – 300 lei.

Tichetele pot fi achiziționate online, precum și de la casele de bilete de la stadion, după următorul program: 

Joi, 10 august

12.00 – 20.00 – Casa de bilete de la Peluza A

 

Vineri, 11 august:

12.00 – 20.00 – Casa de bilete de la Peluza A

 

Sâmbătă, 12 august

12.30 – 20.30 – Casa de bilete de la Peluza A

17.00 – 20.30 – Casa de bilete de la Tribuna A

Copiii au acces gratuit, însoțiți de un adult, în sectorul Family Zone de la Tribuna A, în limita locurilor disponibile, pe baza unui tichet cu valoare 0, eliberat la casele de bilete.

De asemenea, abonamentele pentru sezonul în curs pot fi procurate și în această săptămână, până miercuri, 9 august, în intervalul orar 16.00 – 20.00, de la casa de bilete de la Peluza A a Stadionului din Copou.

(Narcis POHOAȚĂ)

Foto: Stiinta Miroslava