Poli Iași, învinsă cu 4-1 (1-1) de FC Botoșani, într-un meci amical. Sekou Camara a marcat împotriva echipei ieșene

Politehnica Iași a pierdut primul amical al verii, 1-4 (1-1) cu echipa de primă ligă FC Botoșani, într-un meci disputat în deplasare, pe Municipalul botoșănean. A fost un meci în care Poli nu a contat pe jucătorii experimentați transferați în această vară, antrenorul Claudiu Niculescu preferând să-i vadă la lucru pe jucătorii tineri, precum și pe cei veniți în probe.
După o primă repriză încheiată la egalitate, scor 1-1, gazdele s-au desprins în repriza a doua, când au marcat de alte trei ori, una dintre reușite fiind semnată chiar de atacantul Sekou Camara, golgeterul Iașiului în stagiunea trecută.
Remiză după prima repriză
Gazdele au deschis scorul încă din minutul 2, prin Tisdell, iar Poli a restabilit egalitatea prin nou-venitul Tomczyk, în minutul 32, după un corner executat de Petrache.
Antrenorul oaspeților, Claudiu Niculescu, a fost nevoit să facă prima schimbare încă din minutul 2, când ucraineanul Yakymiv, aflat în probe, a suferit o entorsă și a fost înlocuit cu Octavian Cracea.
Cu un minut înainte de pauză, sârbul Jovanovic, aflat și el în teste la Poli Iași, a fost eliminat după un contact dur cu un fotbalist al gazdelor. Conform protocolului, în locul acestuia a intrat un alt jucător de pe bancă, atacantul Plokhotnyuk.
Camara, gol împotriva Iașiului
În repriza secundă, Claudiu Niculescu a efectuat mai multe modificări în echipa Politehnicii, iar acest lucru s-a resimțit și pe tabelă, gazdele punctând de încă trei ori.
Primul gol al reprizei a 2-a a fost reușit chiar de Sekou Camara, fostul golgeter al Iașiului, în minutul 55. În minutul 68, Șeroni de la gazde a fost eliminat, pentru o intrare în postura de ultim apărător asupra lui David Ciubăncan. Echipa lui Mihai Teja și-a mărit avantajul în minutul 73, prin Mailat, care a înscris cu un șut în vinclu, iar Florescu a închis tabela la 4-1, două minute mai târziu.
Formații:
FC Botoșani:
Repriza I: Pap – Gno, Dican, Moescu, Filip – Obedeanu, Gabone, Papa – Tisdell, Serghej, Petar. Antrenor: Mihai Teja.
Repriza a 2-a: Ureche (Tomache) – Patache, Moescu, Șeroni, Dragu – Târcoveanu, Florescu, Nechita – Camara, Roman II, Mailat. Au mai jucat: Roman I, Țigănașu, Mateus, Toader.
Poli Iași: Mleczko (46 Dohotariu) – Kouadio, Lică (71 Ungurenașu), Plămadă (88 Azoiței), Ștefanovici (46 Ciaun) – Yakymiv (2 Cracea, 71 Da Silva)), Francisc Cristea (46 Buliga) – Petrache (56 Nistor), Jovanovic (44 Plokhotnyuk, 78 Sopoko), Donose (35 Aftanache, 78 Niamțu) – Tomczyk (56 Ciubăncan). Antrenor: Claudiu Niculescu.
Nu au jucat în acest meci la Poli Iași Tincu, Vașvari, Martac, Pop, Grigoriu, Pelivan, Hrib, Karachanakov și Brînză, care au efectuat antrenament separat.
(Narcis POHOAȚĂ)
Foto: FC Politehnica Iași