Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Poli Iași, îngenuncheată în trei minute la Buzău, de Metalul. Tibor Selymes: ”Este foarte greu să joci când nu ai nicio motivație”.

  • aprilie 18, 2026
  • Narcis Pohoata

Metalul Buzău continuă parcursul perfect din play-out-ul Ligii 2. Echipa pregătită de Valentin Stan a obținut, sâmbătă, a patra victorie consecutivă, 2-0 (0-0) pe teren propriu cu Politehnica Iași, în etapa a 4-a a Grupei A și a urcat pe locul întâi în serie.

Mohammed Umar a revenit după nouă luni, dar a fost schimbat după o jumătate de oră

Având în față un adversar lipsit de grijile retrogradării, fără obiectiv și măcinat de probleme financiare, cu jucători neplătiți de trei luni, Buzăul s-a impus de o manieră clară, la capătul unui meci pe care l-a controlat de la început până la final. După o primă repriză albă, Metalul a rezolvat soarta jocului în debutul părții secunde, punctând de două ori în doar trei minute prin Șaim Tudor (48) și Valentin Robu (51), ambii cu șuturi de la distanță.

De remarcat revenirea în echipa ieșeană a stoperului Mohammed Umar, care a bifat primul meci din acest sezon după o accidentare ce l-a ținut departe de teren mai bine de nouă luni! Umar a fost titular în centrul apărării, alături de Jose Elo, dar a fost înlocuit de antrenorul Tibor Selymes în minutul 32, cu Tudor Pojar.

Prima repriză, controlată de Metalul Buzău. Poli Iași s-a apărat sigur, dar a fost inexistentă în atac

Buzoienii au ratat prima mare ocazie încă din minutul 9, când Șaim Tudor a ratat de puțin ținta, cu un șut de la marginea careului. Cum Iașiul, deși a jucat cu trei atacanți încă din start, nu a avut reacție pe fază ofensivă, Metalul a continuat să preseze, iar în minutul 21 portarul Toma Niga a salvat la șutul din careu al lui Moldovan.

Iașiul a mai echilibrat cât de cât disputa pe finalul primei reprize, fără însă a pune în pericol poarta lui Iulian Dinu. Doar stoperul Jose Elo i-a dat ceva emoții portarului buzoian, în minutul 45, când lovitura sa de cap, din opt metri, a fost respinsă din fața porții de Parfeon.

Poli Iași, îngenuncheată în debutul reprizei a doua

Poli Iași a ieșit la fel de palidă de la cabine, iar echipa lui Valentin Stan a profitat, reușind să decidă soarta jocului în doar trei minute, cu două șuturi de la distanță.

În minutul 48, Șaim Tudor a deschis scorul cu un șut de la 18 metri, balonul căzând dincolo de linia porții după ce a zguduit transversala, iar trei minute mai târziu Valentin Robu a majorat diferența cu o execuție plasată, pe jos, de la marginea careului. Șaim Tudor putea face ”dubla” în minutul 54, tot cu un șut din afara careului, însă de această dată Toma Niga a salvat de sub transversală.

La adăpostul celor două goluri, Buzăul nu a mai forțat, a făcut un pas înapoi și a reușit să conserve rezultatul fără emoții. Ba chiar scorul putea lua proporții pe final, când Moldovan (83, lovitură de cap puțin alături) și Stancovici (90, șut respins de Niga) au irosit ocazii importante.

Metalul Buzău, lider în Grupa A

Victorie fără dubii a Metalului, a patra consecutivă, iar echipa lui Valentin Stan ajunge la cota 44 și urcă pe locul întâi în Grupa A. Buzoienii au profitat de semieșecul lui ASA de pe teren propriu, 1-1 cu Bistrița și au trecut pe primul loc, la egalitate cu ardelenii.

De cealaltă parte, Poli Iași bifează a doua înfrângere consecutivă fără gol marcat, după 0-1 acasă cu ASA și rămâne pe locul 3 în grupă, cu 37 de puncte.

În etapa viitoare, a 5-a, Metalul Buzău va juca în deplasare cu Gloria Bistrița, iar Poli Iași va întâlni pe teren propriu codașa AFC Câmpulung Muscel.

Șaim Tudor, după ce a marcat împotriva Iașiului: ”A fost și o revanșă după eșecul de la Iași”

După meciul din Crâng, Șaim Tudor, căpitanul Metalului și cel mai bun jucător de pe teren, a declarat că victoria împotriva Iașiului a fost și o revanșă după eșecul frustrant suferit de echipa sa în Copou, în sezonul regular. În prima parte a sezonului, cele două echipe s-au întâlnit la Iași, în etapa a 7-a, iar Poli s-a impus atunci în fața Metalului cu 2-1 (1-0), golul victoriei moldovenilor fiind marcat de Ștefan Ștefanovici, la ultima fază, din penalty.

”A fost un meci bun, plăcut ochiului. Am avut o primă repriză în care am încercat să marcăm, dar nu am reușit. Mă bucur că am marcat în repriza a doua și ne-am desprins cu cele două goluri. Se poate spune că acest succes este ca o revanșă după ce am pierdut în sezonul regular la Iași. Atunci am pierdut la ultima fază a jocului, a fost frustrant”, a declarat Șaim Tudor, care speră ca Valentin Robu să iasă golgheterul campionatului: ”M-aș bucura ca Valentin Robu, cu care am o relație foarte bună, să iasă golgheterul Ligii 2. Și eu multe goluri, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să înscriu opt goluri. A fost un moment greu pentru noi (n.r. ratarea play-off-ului), pentru că ne doream foarte mult să intrăm în play-off. Am avut acel meci cu Bacăul, pe zăpadă, nu am reușit să câștigăm și de acolo cred că a fost o mică problemă pentru noi și nu am mai reușit”.

Deși la finalul anului trecut Metalul Buzău era în cărți pentru un loc de play-off, la doar trei puncte de locul 6, echipa lui Valentin Stan a avut un start dezastruos de an 2026, cu trei eșecuri consecutive. Astfel, Metalul a încheiat sezonul regular pe locul 10, dar și-a revenit spectaculos în play-out. După patru etape, Buzăul a reușit să urce pe locul întâi în Grupa A și este singura echipă din cele două serii cu punctaj maxim.

Poli Iași, îngenuncheată în trei minute la Buzău, de Metalul. Tibor Selymes: ”Este foarte greu să joci când nu ai nicio motivație”.

Politehnica Iași a pierdut, sâmbătă, al doilea meci consecutiv în play-out-ul Ligii 2, 0-2 (0-0) la Buzău, cu Metalul, în contul etapei a 4-a a Grupei A. După o primă repriză în care apărarea și-a făcut bine treaba, Iașiul a cedat în debutul părții secunde, când a încasat două goluri în doar trei minute.

Tibor Selymes, după eșecul de la Buzău: ”E foarte greu când nu mai ai motivație”

Șaim Tudor (48) și Valentin Robu (51) au rezolvat partida cu două șuturi de la distanță, la scurt timp după ce au ieșit de la cabine, iar Metalul, cu cele trei puncte obținute, a urcat pe primul loc în serie. De cealaltă parte, Poli Iași rămâne pe 3, cu 37 de puncte și nu mai are practic nicio șansă de a mai câștiga grupa.

După meci, antrenorul Iașiului, Tibor Selymes, a declarat că pentru elevii săi e foarte greu să se mai concentreze sută la sută în condițiile în care nu mai au nicio motivație. Nici sportivă, nici financiară, jucătorii și staff-ul intrând în a patra lună de neplată a salariilor.

”În prima repriză am stat bine în teren, ne-am luptat, ne-am apărat bine, iar adversarul nu și-a creat decât o singură ocazie. Iar Metalul este o echipă puternică, care pasează bine și are stabilitate din toate punctele de vedere. Din păcate, în repriza a doua am ieșit un pic mai deconcentrați și în cinci minute am luat două goluri. O neatenție la primul gol, după care am cedat foarte repede și am mai primit un gol, tot după un șut de la distanță. Puteam să revenim și noi în joc, dar Hrib a ratat un lob peste portar. Trebuie să dai gol când ai astfel de situații.

Din păcate, se simte lipsa motivației. Nu e ușor pentru nimeni. Se simte când nu îți primești salariul trei luni. Dar asta este situația, trebuie să ne luptăm până la final”, a declarat Tibor Selymes.

”Când vezi suporterii că vin după noi, merită să intri pe teren și să dai totul”

Tehnicianul Iașiului le-a mulțumit suporterilor care au făcut deplasarea la Buzău și au cântat tot meciul, dominând fondul sonor din stadion. Poli a fost susținută în Crâng de o galerie formată din aproximativ 50 de suporteri care și-au încurajat echipa chiar și la 0-2.

”Chiar îmi pare rău pentru cei 50 de suporteri care au făcut câteva ore pe drum, pentru a fi alături de noi. Le mulțumim și ne pare rău că nu le-am oferit un rezultat bun. Pentru oamenii ăia care vin alături de noi merită să intri pe teren și să încerci să dai totul la fiecare meci”, a mai spus Selymes, care a explicat de ce l-a scos pe Mohammed Umar în minutul 32: ”Am vorbit cu el înainte de meci și i-am spus că îl bag titular, să joace cât poate. Jumătate de oră, o repriză, cât poate. L-am scos pentru că s-a văzut lipsa jocurilor, nu avea ritm”.

(Narcis POHOAȚĂ)