Poli Iași, în pericol să-l piardă pe cel mai experimentat jucător din lot. Motivul pentru care ieșenii s-ar putea despărți de liderul vestiarului
Politehnica Iași ar putea rămâne în această iarnă fără cel mai important jucător al ultimelor două sezoane. Portarul Jesus Fernandez, 37 de ani, are mai multe oferte de la echipe din prima ligă și s-ar putea despărți de gruparea din Copou.
Portarul Jesus Fernandez ar putea pleca de la Poli Iași
În mai puțin de o săptămână de la ultimul meci oficial al anului, 1-2 cu CSC Șelimbăr, oficialii clubului din Copou au reziliat angajamntele a opt jucători, dar lista plecărilor rămâne deschisă.
Cum obiectivul fixat la începutul campionatului, accederea în play-off-ul Ligii 2, pare compromis într-o mare măsură, clubul ieșean este dispus să renunțe nu doar la jucătorii care nu au confirmat, ci și la cei cu salarii mari, peste nivelul Ligii 2.
În această ultimă categorie se încadrează și portarul spaniol Jesus Fernandez. Goal-keeper-ul spaniol în vârstă de 37 de ani are mai multe oferte de la echipe din prima ligă, iar ieșenii s-au arătat dispuși să-l lase să plece, dacă jucătorul va primi un salariu peste cel încasat în Copou.
În aceste condiții, Poli îl va readuce pe Ionuț Ailenei, portar cedat sub formă de împrumut la Ceahlăul Piatra Neamț, la începutul acestui sezon.
Opt contracte reziliate la Poli Iași
Poli Iași s-a despărțit până în acest moment de nu mai puțin de opt jucători. Gruparea ieșeană a încheiat conturile cu Bruninho, Ruben Silva, Stephane Ferhaoui, Bryan Alceus, Yvan Alounga, Alin Șeroni, Alexandru Jipa și Mike Cestor.
De asemenea, Dragoș Iancu, George Gligor sau Jean Pierre Tiehi nu sunt nici ei siguri că vor continua la Iași, iar pe lista neagră ar putea apărea și alți jucători în următoarea perioadă.
În ceea ce privește banca tehnică, oficialii din Copou au anunțat că Tibor Selymes va continua sută la sută pe banca Iașiului până la finalul sezonului. Cele două părți urmează să aibă o întâlnire înainte de Crăciun, pentru a pune la punct detaliile legate de lot, dar și de pregătirea perioadei de iarnă.
(Narcis POHOAȚĂ)