Poli Iași a adus la Academie un copil de 10 ani din Ucraina
Clubul Politehnica vine în sprijinul copiilor din Ucraina refugiați pe teritoriul României și anunță că îi va primi la Academia din Copou pe cei care practicau fotbalul în țara lor.
Ieșenii au efectuat deja un prim ”transfer”. Emil Lavrentiev, în vârstă de 10 ani, jucător la Cernomoreț Odessa, a fost primit în cadrul Academiei Politehnica Iași, pentru a continua antrenamentele.
”Academia CSM Politehnica Iași este fericită să integreze copiii familiilor ucrainiene în această grea perioadă a vieții lor. Emil Lavrentiev are 10 ani, vine din Odessa și se va antrena în cadrul Academiei în următoarea perioadă. Emil juca în Ucraina la Cernomoreț Odessa și l-am invitat să facă parte din familia Politehnicii în perioada în care va sta la Iași și a fost foarte încântat. El va juca la noi la Grupa Under 11, pregătită de Gelu Paveliuc. Pe această cale vreau să fac un apel și către alte familii din Ucraina, către alți copii aflați în orașul nostru, să vină să facă fotbal la grupele noastre pe toată perioada șederii aici. Încercăm, astfel, să-i facem să se integreze cât mai rapid și mai ușor în societatea noastră”, a declarat Lector Univ. Dr. Cezar Honceriu, managerul Academiei Politehnica Iași.
(Narcis POHOAȚĂ)