Piedone nu mai candidează la Primăria Capitalei și își înființează propriul partid

Fostul şef al ANPC Cristian Popescu Piedone, eliberat din funcţie în luna iulie şi plasat sub control judiciar, anunţă sâmbătă că nu candidează la Primăria Capitalei şi că îşi face partid.
”Un partid al cetăţenilor, pentru binele, siguranţa şi bunăstarea cetăţenilor!”, explică el.
”Îmi sună telefonul, ca pe vremuri la centrala gării! Şi mai toţi apelanţii mă întreabă aceeaşi chestie: Cristi, frate, boss, domnule, primare, bă, mă… candidezi la capitală? Le-am răspuns de sute de ori altora, cu aceeaşi curiozitate: NU! NU CANDIDEZ! Le răspund şi curioşilor întârziaţi: NU! NU CANDIDEZ! Am planuri mai mari! Mult, mult mai mari!”, scrie Popescu – Piedone pe Facebook.
El afirmă că profesional este creat de către cetăţenii nedreptăţiţi şi păcăliţi de statul român.
El descrie situaţia în care se află spunând că a ”deranjat balaurii”, care l-au ”pârât hienelor, iar hienele… ca hienele”.
Cristian Popescu – Piedone anunţă că a demisionat din ”PUSL-ul înfiinţat de profesorul Dan Voiculescu”.