Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Piața muncii din Iași în scădere: aproape 6.000 de contracte au fost închise

  • noiembrie 06, 2025
  • Diana Nechita

La 1 septembrie 2025, salariul mediu brut în județul Iași a ajuns la 6.774 lei, în creștere cu doar 83 de lei față de începutul anului, când media era de 6.691 lei. Această evoluție modestă plasează Iașul pe locul 7 în clasamentul național al câștigurilor salariale.

Pe primele poziții se mențin centrele economice cu dezvoltare industrială și tehnologică puternică: București (9.247 lei), Cluj (8.349 lei), Timiș (7.832 lei), Sibiu (7.278 lei) și Ilfov (6.990 lei). Dintre cele 41 de județe, doar 18 au salariul mediu brut peste 6.000 de lei, iar în opt dintre acestea s-au înregistrat creșteri între 1 ianuarie și 1 septembrie 2025.

La Iași, 5.792 de persoane și-au încetat contractele de muncă între 1 ianuarie și 1 septembrie 2025. Numărul total de persoane asigurate în județ era, la 1 septembrie, de 203.439, în scădere față de începutul anului.