Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Piața chiriilor din Timișoara, București, Cluj-Napoca și Iași, în scădere

  • septembrie 20, 2021
  • Diana Nechita

Odată cu instaurarea muncii de acasă și după retragerea studenților din orașele universitare, aceștia reprezentând aproape 30% din această piață în marile centre urbane, piața chiriilor este în scădere. Chiriile din Timișoara, București și Cluj-Napoca sunt în această perioadă cu câteva procente semnificative sub ceea ce se înregistra anul trecut.

Prețurile chiriilor cerute pentru apartamentele din București au scăzut cu 5,1% în ultimul an, ajungând la 7,5 euro/ mp util. Totodată, au scăzut cu 6,6% sumele cerute și pentru închirierea de apartamente în Cluj-Napoca și cu 3,2% chiriile cerute în Timișoara, un alt mare centru universitar. În schimb, au crescut sumele cerute în Iași, Brașov și Constanța, în orașul de la malul mării chiriile fiind cu 6,7% mai mari decât anul trecut.

În Capitală, o garsonieră poate fi închiriată, în medie, cu 250 de euro pe lună, pentru un apartament de două camere se poate plăti, în medie, 400 de euro, iar pentru un apartament cu trei camere se cer 600 de euro. Următorul cel mai scump oraș din țară este Cluj-Napoca, unde se cere tot 250 de euro pentru o garsonieră, două camere costă 370 de euro lunar, iar pentru un apartament cu trei camere se solicită o chirie de 450 de euro.