Philip Morris ar putea să nu mai vândă țigarete în Marea Britanie în 10 ani
Gigantul Philip Morris a spus că ar putea să nu mai comercializeze țigarete în Marea Britanie în zece ani de acum. Motivul îl constituie concentrarea pe alternative, cum ar fi tutunul încălzit.
Compania a arătat totodată că ar întâmpina cu bucurie interzicerea țigaretelor de către guvern. Dar e greu să iei în serios asemenea declarații, din partea firmei care vinde mai bine de 10% din țigările de pe glob.
În Marea Britanie, guvernul a declarat deja că vrea ca până în 2030 să pună capăt fumatului în țară.
De-a lungul timpului, Philip Morris a mai făcut asemenea declarații, în 2016 și 2018. Dar Europa este continentul unde compania vinde mai mult de o treime din produsele sale.