Peste 66.300 de persoane au intrat vineri în țară
În întreaga ţară, prin punctele de frontieră au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 178.300 de persoane, cetăţeni români şi străini, precum şi peste 50.200 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 3.310.334 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 57 de fapte ilegale – 34 de infracţiuni şi 23 contravenţii – săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 24.500 de lei.