Peste 20 de profesori de la Facultatea de Jurnalism a Universității București au semnat o scrisoare de solidaritate cu jurnalista Emilia Șercan
În scrisoarea deschisă către președinte, premier, ministrul Justiției, șeful CSM și Avocatul Poporului, cei peste 20 de profesori de la Facultatea de Jurnalism care se solidarizează cu Emilia Șercan asupra unui „grav abuz al sistemului de justiție din România cu repercusiuni asupra profesiei de jurnalist și a democrației românești” care o vizează pe jurnalistă.
„Despre toate acestea presa națională și internațională și-a manifestat susținerea și a scris pe larg, iar multiple organizații internaționale și naționale de apărare a drepturilor jurnaliștilor și de promovare a valorilor democratice (Reporters sans frontières, International Press Institute, Committee to Protect Journalists, European Centre for Press and Media Freedom, European Federation of Journalists, Active Watch și Centrul pentru Jurnalism Independent) au cerut trimiterea cazului în judecată și au avertizat asupra riscului tergiversării dosarului. Constatăm, cu profundă îngrijorare, că aceste temeri s-au confirmat și că deciziile procurorilor români mai sus-menționați, de închidere a dosarelor, încalcă în mod flagrant dreptul de acces liber la justiție prevăzut în Constituția României în Art. 21, alin. (1) și (3) și dreptul la un proces echitabil prevăzut în Convenția Europeană a Drepturilor Omului la Art. 6., alin. (1), care stipulează că „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege (…)”.
În calitate de profesori de Jurnalism și Științele comunicării, care formăm, de zeci de ani, jurnaliști și specialiști în comunicare și relații publice, dar și în calitate de cetățeni ai unui stat democratic, membru al Uniunii Europene și al NATO, înțelegem pe deplin consecințele pe care astfel de decizii abuzive le pot avea asupra presei independente și asupra democrației din țara noastră. De aceea, prin prezenta scrisoare, stimați reprezentanți ai statului român, tragem public un semnal de alarmă și vă solicităm să vă implicați, în limitele mandatului de autoritate publică cu care ați fost învestiți, pentru înfăptuirea actului de justiție, așa cum este el prevăzut de Constituția României și de declarațiile și acordurile internaționale la care România este semnatară. Aceste decizii, pe care le considerăm profund nedemocratice și arbitrare, afectează, înainte de toate, viața privată a unui cetățean al României, dar, în același timp, și independența presei românești și, astfel, democrația în două dintre principalele ei valori, dreptul la justiție și libertatea presei.
Justiția română trebuie să le arate jurnaliștilor că sunt protejați atunci când angajați ai statului și mai-marii zilei ar încerca să-i amenințe sau să-i supună unor violări a vieții private menite să-i intimideze și să-i oprească din exercitarea profesiei! Iar dumneavoastră, prin mandatul de autoritate publică ce v-a fost încredințat, vă adresăm rugămintea să nu rămâneți pasivi în fața unor astfel de abuzuri!”, scriu profesorii semnatari ai scrisorii de solidaritate cu Emilia Șercan.