Peste 150 de familii din comunele Andrieşeni, Mironeasa şi Mogoşeşti au primit şase tone de alimente pentru masa de Sfintele Paşti
Peste 150 de familii din comunele Andrieşeni, Mironeasa şi Mogoşeşti au primit şase tone de alimente pentru masa de Sfintele Paşti. Acţiunea filantropică s-a desfăşurat prin intermediul Mănăstirii Hadâmbu.
Delegaţia de la aşezarea monahală din Dealul Mare, ce adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, s-a oprit la familia Danu din Fântânele, comuna Andrieşeni.
Această familie a fost ajutată de Mănăstirea Hadâmbu, la recomandarea profesorului Ilie Urmă, prin cumpărarea unei bovine şi prin construirea unei fântâni. Membrii familiei au primit din partea Bisericii produse alimentare neperisabile, pâine proaspătă şi cozonaci, iar copiilor li s-au oferit dulciuri.
În continuare, părintele stareţ Nicodim, însoţit de protosinghelul Iorest Goraş, secretarul Mănăstirii Hadâmbu, a ajuns la câteva familii nevoiaşe.
Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a menţionat că alimentele care s-au oferit oamenilor cu posibilităţi materiale limitate au fost cumpărate cu sprijinul fiilor duhovniceşti şi al pelerinilor închinători