Peste 15.000 de sindicalişti din întreaga ţară sunt aşteptaţi să participe azi la un marş de protest, organizat de trei federaţii sindicale din Educaţie
Peste 15.000 de sindicalişti din întreaga ţară sunt aşteptaţi să participe azi la un marş de protest, organizat de trei federaţii sindicale din Educaţie, o acţiune care va începe din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului. Liderii federaţiilor sindicale au subliniat că în prezent se află în desfăşurare un referendum privind declanşarea grevei generale în educaţie, începând cu data de 22 mai 2023, dacă problemele lor nu vor fi rezolvate.
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, în numele celor peste 350.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor organiza miercuri, 10 mai 2023, începând cu ora 11:00, un marş de protest, care va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului. Peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga ţară au anunţat că vor participa la acest marş de protest. Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar”, au anunţat federaţiile sindicale.