Pericol de inundații pe Siret și Prut

Hidrologii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis o alertă de cod galben pe râuri din nouă județe.
Potrivit lor, de la mijlocul zilei de miercuri și până joi la ora 9.00 se anunță scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.
Atenționarea hidrologică emisă de INHGA avertizează că astfel de fenomene se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri din județele Bacău, Vrancea, Vaslui și Galați, fiind cuprinse și râurile Siret și Prut.