Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Pe 5 februarie, peste 11.000 de funcționari din peste 800 de primării din România vor intra în grevă

  • ianuarie 29, 2024
  • Diana Nechita

Pe 5 februarie, peste 11.000 de funcționari din peste 800 de primării din România vor intra în grevă.

Declarația a fost făcută de liderul sindicatului SCOR-Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România, Dan Cârlan. Acesta a precizat că miercuri, 31 ianuarie, va fi grevă de două ore. Dar care sunt nemulțumirile funcționarilor din primăriile de comune? Violeta Cincu i-a adresat această întrebare liderului sindicatului SCOR-Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România, Dan Cârlan.

Dan Cârlan: Ultimul lucru pe care ni-l dorim este să intrăm în grevă generală pentru că asta va aduce disconfort pentru concetățenii noștri din comune și ar însemna că nu am reușit să ajungem la o înțelegere cu Guvernul.

 

Care sunt principalele nemulțumiri?

 

Dan Cârlan: Fiind prima grevă din administrația publică locală organizată la nivelul primăriilor de comună sunt adunate toate frustrările și toate neajunsurile generate de discriminare a spațiului rural în raport cu urbanul și în mod particular pentru noi, administrația publică locală, discriminarea în raport cu toate celelalte familii bugetare, familii ocupaționale, bugetare. Prima și cea mai importantă revendicare ține de salarizare, dar aș vrea să fie clar înțeles că noi nu solicităm majorări salariale pentru simplul fapt că noi avem o lege a salarizării în raport cu prevederile căreia suntem în situația din momentul de față la 70%. Noi suntem foarte mulțumiți. Dacă Guvernul va înțelege că trebuie să aplice legea pentru că suntem un stat de drept și să ne acorde strict ceea ce scrie în legea salarizării.

 

Salariile înghețate sunt singura problemă a funcționarilor?

Dan Cârlan: Acestea reprezintă cea mai importantă problemă, dar pentru că de fiecare dată când avem discuții cu Ministerul Finanțelor, cu Guvernul și ridicăm această problemă, ni se spune voi sunteți de la comune, păi stați că voi aveți o problemă că voi nu reușiți să vă asigurați veniturile din surse proprii pentru a asigura funcționarea ca și cum în toată țara asta dintr-un 1.200.000 de bugetari numai administrația publică locală își asigură funcționarea din venituri proprii, ceea ce este o mare, o mare minciună. Și atunci, revendicările noastre vin la pachet cu nevoia de a se asigura o reformă a sistemului de finanțare a administrației publice locale pentru că noi, administrația publică locală, administrăm întreaga suprafață a țării și acordăm servicii publice de interes local pentru întreaga populație a țării. Noi facem parte din România.

 

Dar ce le-ați spune celor care spun că funcționarii din primăriile de comune nici nu au prea mult de muncă?

 

Dan Cârlan: În contextul în care salariile la nivelul comunelor au fost înghețate, așa cum vă spun, în condițiile în care un salariat dintr-o primărie comunală are, prin lege, vocația de salarizare de trei ori mai mică decât un salariat cu o poziție similară dintr-o primărie de municipiu, migrația și golirea de conținut a primăriilor de comune a atins cote absolut disperate. Noi suntem în pragul unui faliment administrativ, având în vedere că nu mai reușim să ne asigurăm necesarul de funcționari publici cu pregătire și experiență corespunzătoare, pentru simplul fapt că aceste salarii sunt insuportabil de mici.

Care e valoarea medie a salariului într-o primărie de comună?

Dan Cârlan: E greu să vorbesc despre o medie pentru că legea trimite competența stabilirii salariilor la nivelul Consiliului Local. Deci, nu există nicio altă regulă decât faptul că salariile tuturor angajaților din primărie sunt limitate la indemnizația viceprimarului. În rest, e greu de stabilit o medie, dar ce pot să vă spun este că în jumătate din primăriile din țară, viceprimarul, adică tavanul de care dăm cu capul la figurat în privința salarizării, are un venit net lunar mai mic decât al muncitorului necalificat din construcții. Asta înseamnă că tot personalul din acea primărie, organizat într-o grilă ierarhizată, nu are vocația, nu are dreptul de a fi salarizat mai mult decât muncitorul necalificat din construcție. Vorbim de despre funcționari publici cu studii superioare, cu vechime de 10, 15, 20 de ani în specialitate și care, din cauza acestui sistem extrem de de ipocrit, de mizerabil de salarizare, se află într-o situație așa cum am spus-o.

 

Dacă cineva crede că administrația publică de calitate face cu oameni cu studii superioare, plătiți sub nivelul unui muncitor necalificat din construcție, are toate răspunsurile la îndemână. Înseamnă că asta e realitatea în care trăim. Salariul minim pe economie în vigoare astăzi este 3.300 lei, iar salarizarea întregii administrații locale se face în spatele indemnizației viceprimarului, înghețată la 2.300 lei, despre care nici măcar nu se vorbește. Este o mare tragedie.

 

Cum arată calendarul protestelor?

Dan Cârlan: Potrivit legii, suntem obligați cu minim 10 zile înaintea declanșării unei greve să notificăm Guvernul. Aceasta este procedura pe care am făcut-o ieri. Tot potrivit legii dialogului social, Guvernul este obligat să ne invite la negocieri în aceste 10 zile. Speranța noastră este că prin negocieri pe care le dorim să fie reale, consistente, pline de conținut, să se înțeleagă nevoile noastre și să ni se acorde acele măsuri care să ne determine să nu mai intrăm efectiv în greve. Nu se ne dorim grevă.

 

Dacă nu se întâmplă nimic în cele 10 zile, pe 5 februarie, funcționarii publici din primăriile de comune vor intra în grevă?

Dan Cârlan: Sigur. Avem peste 11.000 de colegi care au semnat și și-au asumat participarea la grevă, care înseamnă faptul că sunt prezenți la serviciu, nu prestează activități și nici nu primesc salariu pe ziua de grevă. Avem peste 800 de primării din toată țara care au subscris la acest demers. Mai avem o singură obligație procedurală stabilită pentru miercurea viitoare, miercuri, pe 31 ianuarie, o grevă de avertisment de 2h. Astea sunt prevederile din lege.