Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Pas apăsat spre SuperLigă! Poli Iași revine de la 0-1 și câștigă clar la Dinamo, chiar pe ”Arcul de Triumf”, scor 3-1 și ia o opțiune importantă pentru promovarea în SuperLigă. Poli urcă pe primul loc și are un avans de 11 puncte față de primul loc de baraj, ocupat de Dinamo

  • aprilie 25, 2023
  • Narcis Pohoata

Politehnica Iași a făcut un pas important spre SuperLigă, după victoria obținută pe ”Arcul de Triumf”, 3-1 (1-1) cu Dinamo, în ultima etapă a turului. După trei meciuri la rând fără victorie, Iașiul a arătat palid rău și în prima parte a meciului cu Dinamo, dar s-a metamorfozat după pauză, când a jucat entuziasmant.

Poli Iași, de nerecunoscut în prima parte

După o primă repriză foarte slabă, încheiată totuși la egalitate, 1-1, Poli Iași a ieșit complet schimbată de la cabine și a dominat cu autoritate partea secundă, punctând de alte două ori. A fost meciul lui Alin Roman, mijlocașul Iașiului reușind o dublă în repriza secundă, după un assist pentru Harrison, în finalul primei părți.

Poli a început meciul cu obișnuitul pressing avansat, dar s-a stins pe parcurs. După un prim sfert de oră anost, fără faze notabile, Dinamo și-a arătat colții pentru prima dată în minutul 19, când Țîră a ratat o ocazie uriașă. Bani a aruncat un balon peste defensiva Iașiului, din partea dreaptă, Neluț Roșu i-a pasat scurt lui Țîră, atacantul lui Dinamo a șutat puternic, pe centrul porții, dar portarul Brînză a respins în lateral cu un reflex incredibil.

Ieșenii nu au luat în considerare avertismentul, iar peste 3 minute defensiva lui Leo Grozavu a fost din nou surprinsă. De această dată Brînză fiind învins.

În minutul 22, Borcea a câștigat un duel cu Plămadă, în partea stângă, i-a pasat lui Ghezali, acesta a trecut mult prea ușor de Katanec și a înscris spectaculos, cu un șut la vinclu, la colțul lung.

Poli a părut anesteziată după golul primit și nu a avut reacție, evoluția elevilor lui Leo Grozavu fiind extrem de slabă.

Cu trei minute înaintea pauzei, la prima apariție periculoasă în careul advers, Iașiul avea să restabilească egalitatea. Alin Roman a centrat perfect din partea stângă, Harrison i-a luat fața lui Bena și a marcat cu capul de pe linia careului de șase metri. Un gol venit parcă de nicăieri, iar Dinamo și Poli au intrat pe picior de egalitate la cabine.

Dubla lui Roman a decis meciul

Iașiul a început bine repriza a doua și în primele zece minute Musi, intrat în locul lui Dumitru după pauză, a avut două oportunități. Mai întâi l-a găsit la post pe Oncescu, după care a tras puțin alături.

Dominarea Iașiului a dat roade în minutul 58. Alin Roman a executat perfect o lovitură liberă din banda stângă, mingea a trecut prin toată defensiva adversă și s-a oprit în plasa laterală, în colțul lung.

Același Alin Roman și-a încununat prestația excelentă cu o dublă, zece minute mai târziu. Martac a recuperat o minge la mijlocul terenului, i-a pasat rapid lui Roman, în centru și acesta l-a ”executat” pe Oncescu cu un șut de la 25 de metri.

Hlistei și Harrison au avut șansa unui 4-1 ce părea o utopie în minutul 40, după care Poli a redus din turație, conservând fără probleme avantajul de pe tabelă.

Dinamo a dat semne de trezire pe final, a avut inițiativa în ultimele minute și ar fi putut reduce din diferență prin Florescu, acesta șutând din vole, razant cu bara din stânga a porții lui Brînză, în minutul 89.

Poli Iași, din nou lider, avans de 11 puncte față de primul loc de baraj

Victorie importantă obținută de Poli Iași, cu un dublu avantaj. Urcă pe primul loc, cu două puncte în fața Stelei și ia un avans de 11 puncte față de Dinamo, ocupanta primului loc de baraj.

Iașiul face un pas apăsat spre SuperLigă și o așteaptă pe Oțelul, în Copou, cu un moral bun, în runda viitoare, prima din retur. De cealaltă parte, Dinamo își poate lua adio de la promovarea directă, ”câinii” rămânând la șapte puncte în spatele Oțelului.

(Narcis POHOAȚĂ)