Paradoxul austerității la Iași. Salarii tăiate la bază, dar indemnizațiile de mii de lei din Consiliile de Administrație rămân neatinse
Compania de Transport Public nu mai poate plăti orele suplimentare, iar oferirea de zile libere ar bloca și mai mult activitatea. Așa că s-a ajuns la timpi mari de așteptare în stații. Este una dintre consecințele „Ordonanței Trenuleț” care instituie măsuri de austeritate. Nemulțumiri mari sunt și la Servicii Publice, Citadin, Salubris sau în sistemul centralizat de termoficare. Deși sunt societăți comerciale subordonate Primăriei Iași și obțin venituri au tăiat salariile cu angajaților cu cel puțin 10%. Primarul Iașului, Mihai Chirica spune că s-au solicitat modificări la „Ordonanța Trenuleț” care vor fi făcute odată cu aprobarea ei în Parlament. Și paradoxal, indemnizațiile de mii de lei ale membrilor Consiliilor de Administrație din aceste societăți ramîn neatinse de măsurile de austeritate.
Biletele la control, vă rog! A fost cel mai politicos control al abonamentelor de călătorie. Iar o întrebare a unui student s-a finalizat cu o discuție despre măsurile de austeritate de la Compania de Transport Public din Iași. Și de câteva zile, timpul de așteptare în stații e tot mai mare. Purtătorul de cuvânt al Companiei de Transport Public din Iași, Carmen Ghercă: „În ceea ce privește salariații Companiei de Transport Public Iași lefurile acestora vor trebui să rămână la nivelul lunii noiembrie 2024. De asemenea, voucherele de vacanță se vor plăti de către angajator doar cu valoarea de 800 de lei. Cealaltă jumătate, deci tot 800 de lei, va trebui să fie achitată de către salariat. Nu se vor putea acorda prime în acest an de niciun fel. Și va trebui să facem reduceri pentru a ne încadra în bugetul aprobat”.
Detaliază primarul Iașului, Mihai Chirica: „Din perspectiva noastră și din interpretările pe care le-am mai obținut și de la alte instituții nu oprește posibilitatea plății orelor suplimentare și transformarea acestor ore suplementare în mod obligatoriu în zile libere. Pentru că unele activități nu pot fi susținute prin zile libere. Și vă dau exemplul transportului public de călători. Cu siguranță n-ar reuși nici pe departe să mai stea în regimul actual decât prin noi angajări. Care ar însemna costuri mult mai mari decât plata unor ore suplementare cât fac șoferii și vatmanii noștri”.
Fără bonusurile și primele trecute în contractul colectiv de muncă
Termo Service administrează sute de asociații de locatari. Gestionează și sistemul centralizat de termoficare. Managerul Alin Aivănoaei se teme că odată cu scăderea salariilor să nu-i plece cei mai buni oameni: „Aș vrea să menționez un singur aspect. Unul, cred că legiitorul și în speță guvernul ar fi trebuit să defalce puțin lucrurile cu privire la instituțiile bugetare și agenții economici care au ca acționar statul. Pentru că agenții economici, spre exemplu Termo Service, acționează pe o piață concurențială și își produce veniturile singuri. Automat și drepturile salariaților erau oferite prin contracte colective de muncă sau contracte individuale de muncă.
Apariția „Ordonanței Trenuleț” care nu defalcă în mod deosebit aceste două aspecte, instituțiile bugetare, vorbesc de instituțiile care primesc bani direct de la bugetul statului și agenții economici, capital de stat ne pune în dificultate. Unul, pentru că sunt drepturi care pe parcurs au fost negociate, câștigate, iar multe dintre ele acum se încadrează la categoria bonusuri sau prime sau orice alte elemente de care ordonanța menționează în mod expres de anularea lor. Și aici, mulți dintre salariați au de pierdut niște drepturi câștigate în timp.
În medie, cam câți bani pierd salariații?
„Sunt diferențe foarte mari de sume. Ce să vă zic, vorbim și de câteva sute bune de lei sau mii net”.
La Salubris și la Citadin aceeași situație. Sunt societăți comerciale din subordinea primăriei, aducătoare de venituri în limbaj administrativ. Unele mai mult, altele mai puțin. Managerul Servicii publice Iași, Laurențiu Ivan a explicat: „Noi suntem afectați de această ordonanță din două puncte de vedere. Unu, pentru că în luna decembrie au fost majorate salariile cu 10% pentru personalul muncitor. Din păcate, această ordonanță spune că trebuie să menținem nivelul salarial de la sfârșitul lunii noiembrie. Iar acest lucru a adus la un fapt destul de deranjant. Pentru că am plătit salarii în luna ianuarie majorate. Și acum, în luna februarie, trebuie să revenim la salariul dinainte.
Vă dați seama că muncitorii o percep ca o tăiere a salariului. Acesta este un aspect. Al doilea aspect este faptul că se limitează angajările de personal. Noi suntem societate comercială, care ne bazăm pe principii comerciale, ca orice altă societate. Capitalul este al Consiliului Local. Și vă dați seama, dacă dorim să diversificăm activitatea, dorim să facem activități noi, care sunt adresate și către terți, adică nu neapărat către Consiliul Local, nu putem să desfășurăm aceste activități, pentru că nu avem posibilitatea să angajăm personal”.
Primarul Mihai Chirica spune că se vor aduce modificări la „Ordonanța Trenuleț”. Managerii se tem ca cei mai buni vor alege locuri de muncă mai bine plătite. În mod paradoxal, indemnizațiile de mii de lei ale membrilor Consiliilor de Administrație din aceste societăți rămân neatinse de măsurile de austeritate. Pot ajunge și la 10.000 de lei net pe ședință.
Mihai Chirica: „Am atins demult fundul sacului și trebuie să ne oprim”
Mihai Chirica crede că cea mai mare lovitură va fi dată salariilor angajaților din aceste societăți comerciale: „În speranța că vom găsi resursele necesare pentru a nu afecta numărul de angajați care să ducă la diminuarea serviciilor publice ca și calitate sau volum. Sperăm că prin modificări la această ordonanță, care pot fi făcute odată cu introducerea ordonanței și aprobarea ei în Parlamentul României, toate neclaritățile sau, eu știu, piedicele care le-ar da în buna desfășurare a activității să fie eliminate. Nu-i mai puțin adevărat. Targetul Guvernului României privind scăderea deficitului bugetar trebuie să fie o țintă comună a fiecărui român și mai ales a fiecărui român responsabil care lucrează în serviciile publice, pentru că eu cred demult lucrul ăsta, dar se pare că a devenit mai urgent ca oricând. Am atins demult fundul sacului și trebuie să ne oprim”.