Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Papa Leon al XIV-lea a ținut prima sa liturghie în Capela Sixtină

  • mai 10, 2025
  • Diana Nechita

În prima sa liturghie, Suveranul Pontif a asemănat biserica cu un far menit să lumineze nopțile întunecate ale lumii.

Primul papă american o să apară în fața enoriașilor duminică dimineață, când va rosti rugăciunea Îngerul Domnului de la fereastra Palatului Apostolic. Papa Leon al XIV-lea și-a început prima liturghie, oficiată din această poziție, cu câteva cuvinte în limba engleză.

Papa Leon al XIV-lea: „M-ați chemat să port crucea responsabilității și să fiu binecuvântat cu această misiune. Și știu că mă pot baza pe fiecare dintre voi să mergeți cu mine în continuare. Ca biserică, comunitate de prieteni ai lui Iisus, credincioși, să anunțăm vestea bună, să anunțăm Evanghelia.”

Papa a vorbit în engleză și apoi într-o italiană fluentă. Le-a spus cardinalilor că își dorește să fie un administrator de încredere al Bisericii care ar trebui să fie un far de lumină.