Papa Francisc a suferit o intervenție chirurgicală și este internat la spitalul Gemelli din Roma
„Noaptea a decurs bine, mai multe informaţii (vor urma) la sfârşitul dimineţii”, a indicat serviciul de presă al Sfântului Scaun într-un scurt comunicat emis, joi dimineaţă. Papa Francisc a suferit miercuri o intervenţie chirurgicală, care „a durat trei ore şi s-a desfăşurat fără complicaţii”, a precizat Vaticanul într-un comunicat emis miercuri seară.
După ce a prezidat ca în fiecare săptămână audienţa generală din Piaţa Sfântul Petru şi a salutat mulţimea de credincioşi la bordul Papamobilului său, liderul de la Vatican a fost condus miercuri sub escorta Poliţiei la spitalul Gemelli, situat în nord-vestul capitalei italiene.