Stiri
În Iași a fost înregistrat primul deces din cauza gripei, la o persoană cu vârsta de peste 65 de ani
La nivel naţional se înregistrează foarte multe cazuri de viroze resporatorii. Astfel, gripa a făcut deja primele victime, fiind vorba mai ales despre persoane în vârstă. Principala metodă prin care putem preveni îmbolnăvirea este vaccinarea antigripală, susţin cadrele medicale. La nivelul Iaşului, de la începutul …
vezi stireaLa Iaşi va fi prezentat filmul documentar ALEXANDRA, dedicat violonistei Alexandra Conunova
Joi, 1 februarie, la ora 18,00, la Palatul Braunstein (sala multimedia) are loc proiecţia documentarului regizat de Violeta Gorgos. Filmul este rodul unui parteneriat între OWH Studio Chişinău şi TVR Iaşi Alexandra Conunova este la vârsta la care alții abia își scot busola din buzunar …
vezi stireaPatru bărbaţi din Botoșani au fost reţinuţi după ce ar fi agresat doi agenţi de poliţie aflaţi în timpul liber
Bărbații sunt bănuiți de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu. Cei patru au fost reţinuţi în ancheta privind agresarea, în noaptea de marţi spre …
vezi stireaGuvernul va împuternici Ministerul Finanţelor în vederea contractării de asistenţă juridică pentru reprezentarea României în procesul pe care compania Pfizer
Guvernul va împuternici Ministerul Finanţelor în vederea contractării de asistenţă juridică pentru reprezentarea României în procesul pe care compania Pfizer. În cadrul şedinţei Executivului de joi va fi aprobată împuternicirea Ministerului Finanţelor pentru contractarea de servicii de asistenţă juridică şi reprezentare în vederea asigurării reprezentării …
vezi stireaTrenul de pe cursa Chișinău – Iași nu va mai circula, începând cu data de 5 februarie
Trenul de pe cursa Chișinău – Iași nu va mai circula, începând cu data de 5 februarie. Anunțul a fost făcut de „Calea Ferată din Moldova”. Pasagerii care și-au procurat deja bilete își pot recupera banii. „Stimați călători, începând cu data de 5 februarie 2024 …
vezi stireaRomânia trimite ajutoare umanitare în valoare de 6 milioane de lei pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza
Executivul a aprobat alocarea unor ajutoare umanitare în valoare de 6 milioane de lei pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza, constând în bunuri de strictă necesitate, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, inforemează Agerpres. „Pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza, România se …
vezi stireaNicolae Ciucă le-a spus liberalilor că de modul în care se va organiza partidul pentru alegerile din acest an depinde supraviețuirea formațiunii
Nicolae Ciucă le-a spus liberalilor că de modul în care se va organiza partidul pentru alegerile din acest an depinde supraviețuirea formațiunii. Ciucă a evitat să discute despre scenariul comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare și despre susținerea unui candidat comun cu PSD la alegerile …
vezi stireaMarcel Ciolacu spune că dacă Mircea Geoană vrea să candideze la alegerile prezidenţiale din partea partidului „să vină să îl caute”
Marcel Ciolacu spune că dacă fostul său coleg de partid Mircea Geoană doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale din partea partidului „să vină să îl caute”, adăugând că, potrivit statutului actual, acesta nu poate participa la o competiţie internă în partid pe această temă, transmite …
vezi stireaÎn ultima săptămâna au fost înregistrate 8.401 cazuri de infecții respiratorii acute
În ultima săptămâna au fost înregistrate 8401 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 17,03 % mai multe față de săptămâna anterioară. 456 sunt cazuri de gripă. În intervalul de timp menționat, s-a înregistrat un deces cauzat de gripă (confirmat RT-PCR), la categoria de vârstă > 65 ani. Datele …
vezi stireaNoul terminal al Aeroportului Iași își deschide porțile mai devreme
Intrarea României în Schengen pe calea aeriană, începând cu 31 martie 2024, obligă operaționalizarea cât mai rapidă a noului terminal de la Aeroportul Iași.
vezi stirea