Stiri
Sindicatele din învățământ vor iniția consultările în vederea declanșării grevei generale
Reprezentanții sindicatelor din educație au anunțat că vor demara consultările în vederea declanșării unei greve generale. Prima declarație în acest sens a fost făcută astăzi de Marius Nistor, președintele Confederației „Spiru Haret”. La rândul său, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ urmează să ia o decizie …
vezi stireaO nouă ediție a Simpozionului Internațional „Monumentul – Tradiție și Viitor”
În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2025 are loc cea de-a XXVII-a ediție a Simpozionului Internațional „Monumentul – Tradiție și Viitor”, un eveniment care reunește specialiști din țară și străinătate – cercetători, restauratori, arhitecți, istorici și oameni de cultură – preocupați de cercetarea, restaurarea …
vezi stireaTrofeul Excelenței THE LEGACY 2025, acordat companiei IULIUS pentru viziunea sa în dezvoltarea urbană
Compania ieşeană IULIUS a primit Trofeul Excelenței THE LEGACY 2025 în semn de apreciere pentru contribuția la redefinirea centrelor urbane din România. Distincţia a fost acordată în cadrul evenimentului The Real Estate Event, care a reunit liderii ce au pus bazele industrii imobiliare din România. …
vezi stireaIlie Bolojan, despre retragerea trupelor american: Luni am fost notificați
Autoritățile române au fost informate luni despre decizia Statelor Unite de a reduce trupele americane din Europa, cu doar două zile înainte ca subiectul să fie discutat miercuri în comisiile Camerei Reprezentanților din SUA, a declarat premierul Ilie Bolojan. Întrebat la Antena 1 ce le …
vezi stireaÎn perioada 29 octombrie – 1 noiembrie 2025, aplicația 24pay va fi supusă unor lucrări de mentenanță și actualizare
Compania de Transport Public (CTP) Iași a anunțat că aplicația 24Pay, utilizată pentru plata transportului public și a parcărilor din municipiu, va fi supusă unor lucrări de mentenanță și actualizare. În perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2025, aplicația nu va funcționa, iar plata cu …
vezi stireaDe la data de 1 noiembrie 2025, autobuzele de pe traseul 48 vor circula până la Complex Roua
Începând cu 1 noiembrie 2025, autobuzele de pe traseul 48 vor circula până la Complex Roua, la un interval de 30 de minute. Prima cursă din Tg. Cucu: 6:45 Ultima cursă din Tg. Cucu: 21:45 Prima plecare din Complex Roua: 6:30 Ultima plecare din Complex …
vezi stireaCJ Iași lansează licitație pentru 5 microbuze electrice școlare la un preț mai mic
Consiliul Județean Iași a publicat o nouă procedură de licitație pentru achiziția a 5 microbuze electrice școlare, fiecare la prețul de aproximativ 135.000 de euro, fără TVA, față de 200.000 de euro, cât plătea anterior pentru un microbuz similar. Reducerea prețului vine după controversele privind …
vezi stireaÎncă un nume mare al fotbalului brazilian a confirmat prezența la Iași, alături de Ronaldinho
Organizatorii evenimentului ”Ronaldinho & Friends – Iași 2025” anunță prezența unui nou nume sonor la meciul pe care fostul star brazilian îl va disputa la Iași, pe 29 noiembrie. Printre vedetele care vor evolua alături de Ronaldinho se numără și André Santos, fost internațional brazilian între anii 2009 și 2013.
vezi stireaDuel pentru play-off, în Copou! Poli Iași întâlnește FC Bihor, ocupanta locului 2 și are nevoie de victorie pentru a se apropia de play-off. Tony da Silva e optimist: ”Echipa nu are nevoie de motivație suplimentară în astfel de meciuri”
Etapa a 12-a a Ligii 2 debutează vineri, 31 octombrie, cu un meci extrem de important în economia luptei pentru play-off. Politehnica Iași, locul 10, cu 18 puncte, întâlnește ocupanta locului 2, FC Bihor Oradea (25 de puncte), iar moldovenii au nevoie de victorie pentru a strânge ecartul față de locurile direct promovabile și pentru a se apropia de play-off.
vezi stireaMai mult de 160 de ieșeni au ajuns la spital, în ultima săptămână, din cauza infecțiilor respiratorii acute
În perioada 20-26 octombrie 2025, județul Iași a înregistrat 4.298 de cazuri de infecții respiratorii acute, în scădere cu 9,74% față de săptămâna precedentă (13-19 octombrie), când au fost raportate 4.717 cazuri. Din totalul pacienților, 167 au necesitat spitalizare: 85 pentru infecții virale ale căilor …
vezi stirea