Stiri
Sezonul 2 din Oameni de poveste by Ateneul Național din Iași
Astăzi ni se alătură la această ediție Cezara Fantu, actriță a Ateneului Național din Iași, moderatoarea vlogurilor Oameni de poveste, dar și câștigătoarea premiului pentru cea mai bună actriță pentru interpretarea sa din spectacolul Eram și Era în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Tinere …
vezi stireaPuterea faptei stă în puterea noastră! Antibiotice Iași investește în educația copiilor cu potențial din mediul rural
În apropierea sărbătorilor pascale, Fundația “Antibiotice – Știință și Suflet” și angajații Antibiotice au dăruit celor 97 de elevi bursieri ai programului ProRuralis, pe lângă pachete care să le aducă bucuria sărbătorii, cărți, adevărate călăuze pe drumul cunoașterii și evoluției, în cadrul unui proiect de responsabilitate, devenit de tradiție – “Puterea Faptei”.
vezi stireaCum se va desfășura programul școlar în timpul Bacalaureatului din iunie 2025
Ministerul Educaţiei precizează că, în unităţile de învăţământ care vor fi centre de examen la sesiunea din iunie a Bacalaureatului sau de unde provin angajaţii implicaţi în desfăşurarea acesteia, cursurile se pot desfăşura în format online asincron. „În unităţile de învăţământ desemnate centre de examen …
vezi stireaCând se vopsesc ouăle de Paște – ce spune tradiția
Vopsitul ouălor de Paște este o tradiție cu rădăcini adânci în cultura românească. Potrivit obiceiului, există o zi considerată potrivită pentru acest ritual, iar respectarea ei are o semnificație aparte pentru Paște. Vopsirea ouălor este un obicei străvechi, însă momentul exact în care trebuie realizat …
vezi stireaVeste uriașă pentru fanii Politehnicii Iași! Au fost stinse datoriile în ultimul moment, iar echipa va scăpa de retrogradarea la masa verde. ”Am făcut plățile, acum ne concentrăm pe meciul cu Botoșani”
Săptămâna Patimilor a început cum nu se poate mai bine pentru Politehnica Iași. Clubul din Copou a scăpat de datoriile presante din cauza cărora risca să nu primească licența pentru sezonul viitor, iar pe final de sezon se poate concentra doar pe latura sportivă. În plus, jucătorii au primit o parte din restanțele salariale chiar înaintea sărbătorilor pascale.
vezi stireaSpectacol-coupé la Opera Iași
Opera Națională Română din Iași programează mâine spectacolul-coupé „Cavalleria rusticana”, de Pietro Mascagni /„I Pagliacci”, de Ruggero Leoncavallo. Cele două opere sunt considerate a fi titluri de referință ale curentului verist, apărut în Italia, la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca opus al romantismului. Vor interpreta …
vezi stireaÎn Catedrala Romano-Catolică din Iași astăzi, în Miercurea Mare, are loc Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza Romano-Catolică de Iași
În Catedrala Romano-Catolică din Iași astăzi, în Miercurea Mare, are loc Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza Romano-Catolică de Iași, făgăduințe pe care le-au rostit în momentul hirotonirii lor ca preoți. Purtătorul de cuvânt al Diecezei, Adrian Blăjuță: ”În această zi, la …
vezi stireaEchipajul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a obtinut locul I la Cupa Dacia din cadrul Raliului Harghitei
Echipajul TUIAȘI MotorSport, reprezentând Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, a avut un început promițător în sezonul 2025 al Campionatului Național de Raliuri, obținând o victorie. Studenții de la Facultatea de Mecanică, Rareș Dranca (pilot) și Sami Axinte (copilot), au reușit să se impună pe …
vezi stireaPerformanță remarcabilă pentru echipajul studențesc TUIAȘI MotorSport: victorie la debutul sezonului în Cupa Dacia
𝐓𝐔𝐈𝐀𝐒̦𝐈 𝐌𝐨𝐭𝐨𝐫𝐒𝐩𝐨𝐫𝐭 este singurul echipaj universitar din cadrul competiției, fiind alcătuit exclusiv din studenți. Proiectul, născut din dorința de a valorifica în mod concret pregătirea tehnică din cadrul facultății, este un exemplu de integrare a cunoștințelor teoretice în activități practice de performanță. Cei doi studenți …
vezi stireaTUIASI marchează Ziua Pământului prin acțiuni de ecologizare și promovarea sustenabilității
Cu ocazia Zilei Pământului, sărbătorită anual pe 22 aprilie, a fost marcată în avans de către studenții și cadrele didactice de la specializarea Ingineria și Managementul Mediului din cadrul Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) printr-o serie …
vezi stirea