Stiri
Zece judeţe din Moldova, Muntenia şi Dobrogea intră sub o atenţionare Cod galben de vânt până miercuri dimineață
Zece judeţe din Moldova, Muntenia şi Dobrogea vor intra sub o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, de la ora 11:00, cu valabilitate până miercuri dimineaţa, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie. Potrivit prognozei de specialitate, în intervalul 11 ianuarie, ora 11:00 – 12 ianuarie, …
vezi stireaAnaliză Tazz: Preferințele și obiceiurile de consum ale românilor în anul 2021. Anul Burgerului.
În 2021, în topul celor mai comandate produse de pe Tazz au fost: burgerul, urmat de pizza, shaorma și apoi de cartofi prăjiți și sosul de usturoi. Care sunt cele mai populare tipuri de restaurante, care sunt zilele săptămânii în care românii comandă cel mai …
vezi stireaNumărul pacienților pe zona non-ATI COVID de la Spitalul de Copii din Iași s-a dublat într-o singură zi
Numărul cazurilor de copii infectați cu COVID-19 la Iași este în creștere. În zona roșie non-ATI, de ieri și până astăzi, numărul pacienților s-a dublat. A ajuns la zece, pe când ieri, luni, era cinci. Un singur pacient are 17 ani, iar restul sunt de …
vezi stireaDouă victime în urma unui accident rutier de pe raza comunei Crețești din Vaslui
Luni, două persoane au fost rănite, una dintre ele aflându-se în comă, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DE 581, pe raza comunei Creţeşti, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La faţa locului au intervenit pompieri din …
vezi stireaBNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,00 la sută pe an
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 10 ianuarie 2022, a hotărât următoarele: majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,00 la sută pe an, de la 1,75 la sută pe an, începând cu data de 11 …
vezi stireaO femeie și-a dus copilul de 13 ani la un centru de testare COVID în portbagajul mașinii pentru a nu se infecta
O femeie din statul Texas care şi-a închis fiul de 13 ani în portbagajul maşinii şi l-a dus pentru testarea COVID-19 face obiectul unor proceduri penale, dar şi al unor manifestări de susţinere. Pe data de 3 ianuarie, Sarah Beam a mers la stadionul Pridgeon …
vezi stireaProtest neobișnuit într-o comună din Vaslui, din cauza gropilor din șosea
Un protest neobițnuit a avut loc într-o comună din Vaslui. Un localnic a jucat golf în gropile de pe drumul județean care trece prin localitate. Un alt protest neobișnuit a avut loc tot în județul Vaslui, în urmă cu patru ani. Atunci locuitorii a două …
vezi stireaPreședintele Parlamentului European a murit într-un spital din Italia
Marți dimineață, David Sassoli, președintele Parlamentului European, a murit la ora 02:15 în Italia, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia. Acesta avea vârsta de 65 de ani. El era spitalizat în Italia din 26 decembrie, din cauza unor complicaţii „grave” cauzate de o disfuncție …
vezi stireaCozi în Iași pentru a primi ajutorul de înmormântare
Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a avut în aceste zile un flux crescut de solicitări pentru acordarea ajutorului de deces. În medie, la Iaşi decedează în fiecare lunî în aproximativ 450 de persoane, iar la birourile CJP Iaşi s-au prezentat, în doar câteva zile, 150 de …
vezi stireaVicepreședintele Politehnicii Iași, Dan Ștefan Cojocaru, la ”Repriza a 3-a”: ”În proporție de 99 la sută, Cornel Șfaițer va veni în Copou”
În proporție de 99 la sută, Cornel Șfaițer va veni în conducerea clubului Politehnica Iași, a anunțat vicepreședintele grupării din Copou, Dan Ștefan Cojocaru, luni, în cadrul emisiunii Repriza a 3-a, la Radio HIT.
vezi stirea