Stiri
ANM a anunțat cod portocaliu de furtuni si vijelii pentru zona Moldovei
Meteorologii au emis un cod portocaliu de furtuni si vijelii, de astazi la amiaza si pana maine, in jumătatea de nord a Moldovei, local în Transilvania, Muntenia și nord-estul Olteniei. Astfel, în această perioadă se vor semnala averse torențiale, vijelii (rafale de peste 70…80 km/h), …
vezi stireaCertificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt nule
În conformitate cu prevederile art.10, alin.(9) din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă – republicată: „Se interzice modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă. Certificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt nule. Nulitatea …
vezi stireaUn nou proiect MApN le permite bărbaţilor şi femeilor cu vârste între 18 şi 35 de ani să solicite participarea la un program de pregătire militară de bază
Bărbaţii şi femeile care au domiciliul stabil în România și au vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita, pe timp de pace, participarea, pe bază de voluntariat, la un program de …
vezi stireaStart în marea aventură a verii! Ieșenii Marin Chirazi și Alin Vorniceanu au plecat miercuri dimineață cu caiacele pe Dunăre din Germania, de la Ulm și vor încerca să străbată cei 2600 km într-un timp record de 26 de zile
Ieșenii Marin Chirazi și Alin Vorniceanu au pornit, miercuri dimineață, în cea mai mare provocare a ultimilor ani. Cei doi temerari vor străbate în caiace traseul de 2600 km al Dunării, din Germania și până la vărsarea în Marea Neagră, la Sulina.
vezi stireaUn bărbat a murit în urma unui accident rutier din Dragomirești
Noaptea trecută, pompierii militari din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui, Punctul de lucru Ivănești au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 2F, în apropiere de localitatea Vladia, comuna Dragomirești. În accident au fost implicate un atelaj cu tracțiune animală și …
vezi stirea20 de copii care erau în tabără, la o pensiune la Lacu Roșu, prezentau simptome de toxiinfecţie alimentară
Marţi seara, mai multe echipaje medicale s-au deplasat la Lacu Roşu, unde 20 de copii care erau în tabără, la o pensiune, prezentau simptome de toxiinfecţie alimentară. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a spus că este vorba …
vezi stireaSpectacol la turneul Concord Iași Open! Horia Brenciu, Andrei Pavel, Horia Tecău și Cornel Ilie, de la Vunk, vor juca un meci demonstrativ la Baza Sportivă Ciric, pe 13 iulie. Horia Brenciu: ”O să ne distrăm la Ciric, vrem să facem spectacol”
Turneul ATP Challenger 100 Concord Iași Open, cel mai puternic din România, dar și din întreaga lume în aceeași perioadă, se va desfășura la Baza Sportivă Ciric din Iași, între 11 și 17 iulie.
vezi stireaÎn Vaslui, pompierii au intervenit pentru salvarea unei bovine căzute într-un canal
La sosirea echipajului de intervenție, într-un canal plin de stuf și mâl a fost găsită o vacă (rasa Holstein) căzută la o adâncime de circa trei metri. Din spusele proprietarului, bovina era căzută în canal de aproape 36 ore. S-a intervenit cu mijloace specifice, dar …
vezi stireaUn bărbat, de 42 de ani din Focșani, care se angajase în traversarea drumului a fost acroșat de un autoturism
Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident rutier care s-a produs pe centura municipiului Focșani. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 42 de ani, care se angajase în traversarea drumului a fost acroșat de un autoturism, condus de o …
vezi stireaAjutorul de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei va fi plătit de luna aceasta
Guvernul a aprobat un ajutor de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei. Începând de luna aceasta se va începe efectuarea plăților. Potrivit ordonantei de urgenta, ajutorul se acorda o singura data, doar in luna iulie, numarul …
vezi stirea