Stiri
România, care se numără printre marii producători de vin din lume, importă de trei ori mai mult decât exportă
România produce anual 4-4,5 milioane de hectolitri de vin, valoare ce poziţionează piaţa locală în top 15 cei mai mari jucători din lume, conform datelor de la Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului, citate de Ziarul Financiar. Cu toate acestea, piaţa locală este aproape invizibilă …
vezi stireaPreședintele turc trage un semnal de alarmă: „Suntem îngrijorați. Nu vrem un alt Cernobîl”
O recrudescență a luptelor în jurul celei mai mari instalații nucleare din Europa, situată în sudul Ucrainei controlate de Rusia, a provocat avertismente urgente din partea liderilor mondiali, iar șeful ONU, António Guterres, a avertizat în timpul discuțiilor cu Erdogan că orice deteriorare a centralei ar …
vezi stireaMiroslava se află pe harta transportului public metropolitan, fiind demarate lucrări la două noi sensuri giratorii
Pentru a reduce traficul din comuna Miroslava, autoritățile locale demarează lucrări la două noi sensuri giratorii. Acestea vor fi realizate în Valea Adâncă și Vorovești. Investiția este de aproximativ trei milioane de lei și vine ca un prim pas în facilitatea accesului pentru viitorul traseu …
vezi stireaDecizii majore în Educație, anunțate de ministrul Cîmpeanu. Din 2024, admiterea la toate colegiile va fi organizată imediat după Evaluarea Naţională. Limba şi Literatura română, probă distinctă la Bacalaureat, cu gramatică
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă vineri 5 decizii majore rezultate în urma consultărilor cu federaţiile sindicale, astfel că, începând cu 2024, admiterea la toate colegiile, nu doar cele naţionale, va fi organizată imediat după susţinerea examenului de Evaluare Naţională, iar subiectele vor fi realizate în afara unităţilor de învăţământ.
vezi stireaUn băiat de 27 ani a murit într-un accident la ieșirea din Galați
Un grav accident de circulatie a avut loc in aceasta dimineata la iesirea din Galati, in zona Tirighina. Un sofer de 27 ani din judetul Braila, care circula pe directia Galati – Tecuci, a pierdut controlul volanului intrand pe contrasens unde a lovit masina condusa …
vezi stireaAproape 5.000 de noi cazuri COVID şi 21 de decese confirmate în ultimele 24 de ore la nivel național
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.854 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 631 mai puţine faţă de ziua anterioară. 808 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi …
vezi stireaCine este șoferul care s-a înfipt cu un bolid Mercedes într-o autoutilitară plină cu pepeni, vineri dimineață, în zona CUG?
Șoferul aflat în stare de ebrietate care a provocat accidentul de vineri dimineață, în zona CUG, se numește Radu Norocea. Potrivit jurnaliștilor de la Ziarul de Iași, Radu Norocea este fiul lui Radu Norocea, patronul firmei de taxi RVR, și nepotul doctorului Victor Norocea, acesta …
vezi stireaRâuri din 15 judeţe sunt vizate de o avertizare Cod galben de inundaţii
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele Someşul Mic, Crişul Repede, Crişul Negru, …
vezi stireaProgramul transportului public pe traseele care tranzitează zona Copou va fi prelungit până la ora 24:00 în weekend
Programul transportului public pe traseele care tranzitează zona Copou va fi prelungit până la ora 24:00, în zilele de 19, 20 și 21 august 2022. Măsura a fost luată pentru a sprijini participanții la Festivalul „Inimo” să călătorească în siguranță către/de la Stadionul ”Emil Alexandrescu”, unde va …
vezi stireaUn polițist aflat în timpul liber a accidentat mortal o femeie
Un șofer a accidentat, joi, în orașul Popești Leordeni, o femeie în vârstă de 73 de ani, care a decedat la spital, a anunțat Poliția. „La data de 18 august a.c., în jurul orelor 12:19, polițistii orașului Popești Leordeni au fost sesizați prin apel 112, …
vezi stirea