Stiri
ANRE a amendat Hidroelectrica cu 400.000 de lei
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a sancționat contravențional furnizorul SPEEH Hidroelectrica SA cu amendă în valoare de 400.000 lei, anunță ANRE. Reprezentanții autorității spun că la începutul anului a fost dispus o acțiune de control la furnizor, în contextul numeroaselor sesizări și reclamații …
vezi stireaCTP Iași organizează selecție în vederea ocupării a trei posturi de revizor tehnic din cadrul Biroului Siguranța Circulației
Compania de Transport Public Iaşi organizează selecție în vederea ocupării a 3(trei) posturi vacante de revizor tehnic din cadrul Biroului Siguranța Circulației, prin procedura de evaluare ce cuprinde următoarele etape: etapa I – selecţia dosarelor înregistrate până la data de 31.03.2023 orele 12.00, la …
vezi stireaScrisoare deschisă a primarului Mihai Chirica adresată cadrelor didactice și elevilor Colegiului Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași
Stimate cadre didactice, dragi părinți și elevi ai Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” Iași Vă adresez această scrisoare pentru a aduce unele lămuriri în ceea ce privește modul de desfășurare a actului de învățământ la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”. În primul rând, vă reamintesc faptul …
vezi stireaPrima acțiune de ecologizare din campania Iași Mai Verde 2023 a avut loc în comuna Gorban
Aici, 60 de elevi din clasele V – VIII din cadrul Școlii Gimnaziale Gorban au participat la o acțiune prin care, alături de profesori și de primarul, Isari Ștefan Silviu, au reușit să strângă și să selecteze deșeurile din mai multe zone ale comunei. Astfel de …
vezi stireaCare au fost subiectele simulării de la Evaluarea Națională – Limba și literatura română 2023
Subiectele pe care elevii de clasa a VIII-a le-au primit la simularea Evaluării Naționale 2023, proba scrisă de Limba și literatura română, de luni, 20 martie, au fost, în principal, cerințe pe baza a două texte la prima vedere, conform broșurilor cu itemi consultate de …
vezi stireaUn element de muniție rămas neexplodat din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit duminică, în pădurea Ipotești
Elementul de muniție a fost ridicat și transportat în poligonul militar de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară. Realizând pericolul, aceasta a chemat în sprijin pirotehnicienii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoșani. Echipa pirotehnică a constatat că este …
vezi stireaUAIC a decis reînființarea specializării Teologie ortodoxă, la Chișinău
Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, prof. univ. dr. Tudorel Toader, și rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), conf. univ. dr. Igor Șarov, au semnat, la sfârșitul săptămânii trecute, Acordul de reînființare a specializării Teologie ortodoxă, la Chișinău, specializare aparținând UAIC. Acordul a fost semnat în baza Protocolului …
vezi stireaRomânia este pe locul patru în Europa la rata fertilității
Franța, pe primul loc, este urmată de Cehia (1,83), Islanda (1,82) și România (1,81). În timp ce cea mai mare rată de fertilitate se înregistrează într-o țară parțial mediteraneană, nașterile vii per femeie sunt remarcabil de scăzute în alte țări mediteraneene, cum ar fi Malta …
vezi stireaUniversitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) din Iași a câștigat finanțarea pentru toate cele șapte proiecte depuse la competiția FDI
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) din Iași a câștigat finanțarea pentru toate cele șapte proiecte depuse la competiția FDI (Fondul de Dezvoltare Instituțională) 2023, organizată de către Ministerul Educației prin Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS). Proiectele depuse de …
vezi stireaMinisterul Familiei a inițiat un proiect de lege care ar permite angajatorilor să ofere bărbaților tichete-cadou în valoare de 300 de lei de Ziua Bărbatului
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse a inițiat un proiect de lege care ar permite angajatorilor să ofere bărbaților tichete-cadou în valoare de 300 de lei, scutite de impozite, de Ziua Bărbatului, potrivit unui anunț al ministrului Gabriela Firea. ”Legea 22/2016 stabilește ca date …
vezi stirea