Stiri
Peste 3.000 de joburi la stat au fost scoase în piață în luna martie, cât în ianuarie și februarie cumulat. 90% dintre acestea sunt funcții de execuție
Angajările la stat continuă în ritm crescător față de primele două luni ale anului, în condițiile în care, pentru luna martie, instituțiile publice au postat anunțuri de angajare pentru peste 3.000 de poziții, la fel de multe cât pentru ianuarie și februarie la un loc. …
vezi stireaÎn perioada 3 aprilie până în 15 decembrie, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași desfășoară un proiect denumit Susținem Arta – Promovare și Accesibilitate
În perioada 3 aprilie până în 15 decembrie a.c., Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași desfășoară un proiect amplu din fondurile de dezvoltare instituțională (CNFIS-FDI-2023-F-0112), denumit Susținem Arta – Promovare și Accesibilitate, director proiect lector univ. dr. Andrei Enoiu-Pânzariu, cu implicări instituționale naționale, atât …
vezi stireaConcurs de benzi desenate cu premii pentru elevii din Brașov și Iași. Cum pot participa copiii
ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului), programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, în parteneriat cu Animest, a dat astăzi startul concursului BANDA ASAP, prin care invită școlile gimnaziale și liceele exclusiv din orașele Brașov și Iași să se înscrie cu lucrări pe …
vezi stireaBanca Europeană de Investiții (BEI) și Antibiotice SA au semnat un acord de consultanță privind dezvoltarea strategică a platformei industriale a companiei
Ieri, 19 aprilie, la Luxemburg, reprezentanți la nivel înalt ai Băncii Europene de Investiții și ai companiei Antibiotice SA au semnat un acord de servicii de consultanță prin care experții BEI, împreună cu consultanți externi vor colabora cu experții Antibiotice SA pentru a identifica opțiuni …
vezi stireaLuna aceasta, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași va fi vizitat de către Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași va fi vizitat in data de 25.04.2023 de către Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, vizita în cadrul căreia va fi prezentat proiectul de reabilitare și modernizare a unității medicale, realizat cu finanțare europeană. Lucrările se află, în …
vezi stireaAeroportul International Iași scoate la concurs 3 posturi pe perioadă nedeterminată
Aeroportul International Iași scoate la concurs 1 post de agent de securitate aeroportuară, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, în cadrul Biroului Supraveghere și coordonare de securitate si 2 posturi de muncitor calificat (însoțitor persoane cu mobilitate redusă), cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, în …
vezi stirea„Drumul Mănăstirilor”, Vorona – Oneaga – Pădureni, a fost finalizat
Lucrarile la „Drumul Mănăstirilor”, Vorona – Oneaga – Pădureni pe o lungime de 12,7 kilometri au fost finalizate. Modernizarea acestui sector de drum este un proiect al Consiliului Județean Botoșani. Acesta este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și din bugetul județean. Drumul …
vezi stireaAstăzi începe distribuţia ajutoarelor alimentare, de la UE, pentru cei cu venit minim garantat și alocație de întreţinere a familiei
Astăzi începe distribuţia ajutoarelor alimentare, de la UE, pentru cei cu venit minim garantat și alocație de întreţinere a familiei. Cei care se încadrează pentru acest ajutor vor beneficia de 25 de kg de alimente. Aceste pachete care cântăresc câte 25 de kilograme conțin făină, …
vezi stireaParlamentarii pregătesc schimbări privind zilele libere acordate angajaților din mediul privat
Propunerea legislativă privind măsurile compensatorii ale fondului de salarii în cazul instituirii de sărbători legale în care nu se lucrează a fost depusă la Senat săptămâna trecută și, dacă va fi adoptată, ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2024. „În România, salariații, …
vezi stireaMandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională pe numele lui Vladimir Putin va fi dezbătut azi în Parlamentul European
Europarlamentarii, Comisia și Consiliul UE vor dezbate acțiunile ce trebuie luate după decizia Curții. Liderul rus este acuzat de crime de război pentru deportarea și transferul ilegal de copii ucraineni în Rusia. După dezbatere, Parlamentul European va da o rezoluție față de mandatul emis pe …
vezi stirea