Stiri
Trei instituții din Iași, Judecătoria, Tribunalul și Curtea de Apel, vor beneficia de un sediu unic
Lucrările la sediul unic pentru Parchetele ieșene (Judecătorie, Tribunal și Curtea de Apel) au fost autorizate recent de Primăria Iași: va fi construită o clădire nouă, în Codrescu, pe un teren pus la dispoziție de Consiliul Județean (CJ), iar finanțarea, de 60 milioane lei, este asigurată de către guvern, prin intermediul Companiei Naționale de …
vezi stireaOrdonanță de urgență. Trei puncte importante anunțate de Ministerul Educației
Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat cele mai importante 3 puncte ale acestei ordonanțe de urgență: ”Așa cum am mai afirmat, Ministerul Educației adaptează calendarul și procesele de finalizare a anului școlar, cât și cele referitoare la evaluările naționale, în funcție de evoluția în contextul …
vezi stireaLocuitorii din Valea Lupului vor avea apă potabilă după un anumit program din cauza consumului crescut
Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare APAVITAL S.A. se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora. În aceste condiții, pana la data de 13 iunie 2023 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, APAVITAL S.A. se află în …
vezi stireaSorin Șerban, prezentat la Poli Iași. Fundașul stânga de 23 de ani a semnat un contract pe 3 ani cu nou-promovata din Copou
Politehnica Iași, nou-promovată în SuperLigă, a anunțat oficial prima achiziție a verii. Clubul din Copou l-a prezentat, sâmbătă, pe Sorin Șerban, fundașul stânga de 23 de ani venind la Poli după ce și-a reziliat angajamentul cu vicecampioana FCSB.
vezi stireaMama unui copil care a fost împușcat mortal la Revoluția din 1989 și-a dat foc de Ziua Eroilor
O femeie din Brașov, mama unui copil de 12 ani împușcat în decembrie 1989, a murit după ce și-a dat foc, supărată de cum evoluează lucrurile în țară. Ileana Negru și-ar fi dat foc pe drumul forestier care duce în Poiana Brașov. Echipajul SMURD sosit …
vezi stireaUn nou record pe o linie ferată din România. Un tren a ajuns la viteza de 210 km/h
CFR, cu personalul specializat al Sucursalei Regionale Cai Ferate Galați, au desfasurat lucrarile de reparații la suprastructura feroviară și instalațiile aferente liniei de contact pe Inelu l Mare Făurei, in lungime de peste 13 kilometri. Ieri a fost efectuata o cursa de probă cu o …
vezi stireaNicolae Ciucă va avea, vineri după-amiază, la Palatul Victoria, o nouă rundă de negocieri cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie
Premierul Nicolae Ciucă va avea, vineri după-amiază, la Palatul Victoria, o nouă rundă de negocieri cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, aflate în grevă din data de 22 mai. Executivul a adoptat, joi, o Declaraţie, având ca anexă un memorandum, ca o „garanţie suplimentară” privind politica sectorială …
vezi stireaFCSB l-a trimis pe Alexandru Musi la Poli Iași, dar situația jucătorului de 18 ani este încă incertă. În ce condiții ar putea continua Musi în Copou
Gigi Becali, patronul FCSB, a anunțat în urmă cu câteva zile că vrea să-l cedeze pe Alexandru Musi încă un sezon la Politehnica Iași, tot sub formă de împrumut, dar viitorul apropiat al jucătorului rămâne incert. Oficialii ieșeni și l-ar dori pe Musi și în SuperLigă, după ce l-au avut în curte în partea a doua a sezonului trecut de Liga 2, sub formă de împrumut, dar nu în ce condiții.
vezi stirea173 de locuri de parcare sunt scoase la licitație pentru Aleea Tudor Neculai
Direcția Exploatare Patrimoniu organizează la sediul său din șos. Națională nr. 43, etaj 6, patru licitații pentru închirierea de locuri de parcare. Prima licitație va avea loc în data de 15 iunie 2023, la ora 10.00, și va viza închirierea a 47 de locuri de …
vezi stireaKlaus Iohannis a discutat miercuri cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă despre rotativa la guvernare
Președintele Klaus Iohannis a discutat miercuri cu liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, despre rotativa la guvernare. Premierul Ciucă ar urma să demisioneze luni din funcție și să declanșeze astfel rotativa, cu Marcel Ciolacu viitor premier. Accelerarea procedurii politice are loc pe …
vezi stirea