Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Padocul metropolitan va fi construit în apropiere de Sculeni

  • septembrie 11, 2025
  • Diana Nechita

Asociația Zona Metropolitană Iași (ZMI) va amenaja un padoc pe raza comunei Victoria, în apropiere de Sculeni. Investiția va ajunge la 10 milioane lei – APIX.RO prezintă principalele detalii din studiul de fezabilitate.

Padocul nu va fi amenajat doar pentru câinii fără stăpân, ci și pentru alte animale domestice identificate în arealul metropolitan. În ultimii ani, problema câinilor fără stăpân în comunele din jurul Iașului a devenit acută, fiind depuse numeroase plângeri în acest sens.

Padocul va genera cheltuieli de 500.000 lei anual. Estimarea a fost făcută pentru un număr de 800 de animale la un cost mediu pe cap de animal de 625 lei. „Aceste cheltuieli includ costurile pentru capturarea unui maidanez, transportul în adăpost și examinarea de către un medic veterinar, hrana și cazarea în padoc a aceluiași câine, deparatizarea internă și externă plus vaccinarea antirabică, crotalierea și sterilizarea, costul cu plata salariilor angajaților de la padoc”, se arată în documentație.

Padocul va cuprinde șapte construcții cu o amprentă la sol totală de 2.500 mp: o clădire administrativă (340 mp), un incinerator (54 mp), padocuri (1.300 mp), trei adăposturi (690 mp) și depozit furaje (90 mp). Tot terenul va fi împrejmuit, iar în incintă vor fi amenajate alei pietonale (1.400 mp), alei auto și parcări (2.700 mp), spații verzi (5.900 mp) și țarcuri împrejmuite (700 mp).