Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Pacienți COVID-19 din Iași transportați în Polonia

  • octombrie 22, 2021
  • Radu Cucuteanu

Patru pacienți COVID-19 din Iași sunt transportați în Polonia pentru tratament, cu avionul.

Aceștia sunt din Unitatea de Primire Urgențe de la Spitalul „Sfântul Spiridon“.

Toți cei patru pacienți sunt intubați. În avion nu se pot lua pacienți cu ventilație noninvazivă sau cu oxigen.

Acestea au fost criteriile: să fie pozitivi, să fie intubați și să fie din UPU.

Dr. Diana Cimpoeșu, coordonatoarea UPU, arată că „Am luat legătura cu familiile tuturor celor care sunt intubați la UPU și am primit acordul de la patru familii”.

Pacienții erau internați de mai multe zile, fără locuri la Terapie Intensivă.

„Am transferat tot ce s-a putut către Secțiile ATI din județul Iași, dar în permanență am avut între 12 și 20 de pacienți pe ventilație mecanică în UPU”, declară dr. Cimpoeșu.

„Este un efort și din partea colegilor din Polonia, în ajutorul acestor pacienți. Sunt pacienți critici, care au trebuit intubați pentru că hipoxia determinase stare de comă sau pentru că aveau insuficiență respiratorie cu alterare profundă a gazelor arteriale. Nu puteau respira singuri, fără ventilație mecanică“, a continuat ea.

Pacienții sunt sedați și au tratament complet făcut în Iași, dar pentru un loc în ATI soluția a fost cea a transferului în Polonia, dar prognosticul rămâne rezervat.

„Cred că marea majoritate a pacienților din UPU sunt nevaccinați. Un singur pacient transferat la Terapie Intensivă e vaccinat. Ca vârstă, toți sunt peste 70 de ani”, a încheiat Diana Cimpoeșu.