Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Ovidiu Chiribici, preparatorul fizic al Politehnicii Iași, despre brazilianul Luis Phelipe: ”Rar am văzut în România un fotbalist cu explozia și fantezia lui”

  • noiembrie 16, 2023
  • Narcis Pohoata

Brazilianul Luis Phelipe, 22 de ani, este de departe cel mai important transfer realizat de Poli Iași în vara acestui an, după promovarea în SuperLigă. Adus liber de contract de la echipa braziliană de liga a 3-a Paysandu, unde a fost împrumutat de Atletico Goianiense, Luis Phelipe, 22 de ani, a marcat 3 goluri și a oferit 4 pase decisive în cele 15 meciuri jucate la Poli Iași.

Sud-americanul a avut evoluții constant bune în Copou, iar în primul meci al returului, cu CFR Cluj, a fost unul dintre jucătorii meciului, contribuind la primele două goluri ale Iașiului. Prin evoluțiile sale, Luis Phelipe a atras deja atenția marilor cluburi din prima ligă, iar Iașiul ar putea profita pentru a-l vinde la un preț bun și să acopere astfel găurile financiare.

Dezvăluiri despre diamantul din Copou: ”Rar am văzut în România așa ceva”

Preparatorul fizic al clubului din Copou, Ovidiu Chiribici, a declarat că rar a văzut în România jucători cu explozia și fantezia lui Luis Phelipe.

”Eu rar am văzut în România explozia lui Luis Phelipe, atunci când este în posesia mingii. Are explozie, tehnică în regim de viteză, inteligență și fantezie fotbalistică. În România, din păcate nu mai vedem driblinguri, zici că s-au interzis driblingurile. Asta atrage finanțatorul, suporterul, iar noi trebuie să fim în slujba suporterului”, a declarat Ovidiu Chiribici în emisiunea Repriza a 3-a, la Radio HIT.

”Luis e one man show”

Oficialul din Copou a precizat că tânărul fotbalist brazilian este deja un one man show la Poli Iași, iar în vestiar este cel mai vesel jucător. Totodată, Ovidiu Chiribici a explicat că staff-ul încearcă să-l determine pe jucătorul sud-american să joace mai mult pentru echipă.

”Luis Phelipe vine din favelă, așa îl și poreclim în vestiar. Când a ajuns la noi ne-am întrebat de ce nu a avut continuitate în Europa, pentru că a jucat la cluburi bune, titrate. Analizându-i viața personală, am văzut niște lucruri pe care noi ca staff vrem să le acoperim și să-i fim alături. Vrem să-l facem conștient că lucrurile în fotbal, ca în orice alt domeniu, nu se pot face decât cu concentrare și cu responsabilitate. El este cel mai vesel jucător al nostru din vestiar, este un băiat pe care nu te poți supăra. Mereu te face să fii binedispus. Luis are acel ceva care atrage publicul. Este un one man show, dar trebuie să înțeleagă prima dată că trebuie să fie eficient pentru el, pentru familia lui, pentru copilul mic pe care îl are, pentru cariera lui. Aici se face diferența, el trebuie să înțeleagă că fotbalul este un sport de echipă, colectiv, nu ne numim Poli Phelipe Iași, ci doar Poli Iași”, a completat Ovidiu Chiribici.

(Narcis POHOAȚĂ)