Oraşul Timişoara a preluat titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2023
Oraşul Timişoara a primit titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2023, alături de oraşele Elefsina (Grecia) şi Veszprém (Ungaria).
Aceste trei oraşe se alătură celor peste 60 de oraşe care au primit acest titlu în anii precedenţi, atât din întreaga UE, cât şi din afara acesteia. Pe parcursul anului 2023, noile Capitale Europene ale Culturii vor marca deţinerea acestui titlu prin numeroase evenimente, expoziţii şi spectacole.
Prin titlul de Capitală Europeană a Culturii se demonstrează bogăţia şi diversitatea culturilor din Europa, se stimulează turismul durabil şi se promovează dezvoltarea oraşelor prin cultură. De asemenea, titlul are un impact social şi economic pozitiv pe termen lung atât pentru oraşe, cât şi pentru regiunile învecinate.