Olanda: într-un proces colectiv, o sută de investitori cer Airbus despăgubiri de 300 de milioane de euro
O sută de investitori instituţionali au intentat o acţiune colectivă împotriva Airbus într-un tribunal olandez. Obiectul îl reprezintă daunele de cel puţin 300 de milioane de euro pe care le-au suferit, ca urmare a unui comportament incorect al companiei, transmite Reuters, preluat de News.ro.
Procesul, intentat de Fundaţia pentru Compensarea Pierderilor Investitorilor pe 3 ianuarie, la Tribunalul Districtual de la Haga, spune că investitorii au suferit pierderi după ce au cumpărat acţiuni supraevaluate la Airbus SE, deoarece compania a ascuns informaţii despre corupţia din cadrul acesteia.
Procesul îi cuprinde în calitate de pârâți şi firmele de contabilitate şi audit KMPG şi Ernst & Young.
Un purtător de cuvânt al Airbus a declarat că Airbus nu va comenta litigiile în curs.
Constructorul de avioane a acceptat în 2020 o amendă de 4 miliarde de dolari într-un acord cu autorităţile franceze, britanice şi americane pentru a soluţiona o investigaţie de trei ani privind luarea de mită şi corupţia din cauza practicilor de vânzare.
„Prejudiciul suportat de participanţii actuali este de aproximativ 300 de milioane de euro. Pe măsură ce mai mulţi participanţi se alătură, acestă sumă va creşte”, se arată în comunicat.
Procesul olandez solicită reprezentanţilor inculpaţilor să se prezinte la o şedinţă de judecată pe 6 aprilie.