O nouă rușine! FC Voluntari s-a impus la Iași cu 2-0 (1-0) prin dubla lui Ivanov, iar Poli Iași este cu un picior și jumătate în liga secundă

Poli Iași s-a prezentat lamentabil la meciul ce ar fi trebuit să însemne începutul revirimentului și a fost învinsă fără drept de apel de colega de suferință din Voluntari, la capătul unei prestații jenante. Deși a avut în față cealaltă echipă aflată pe loc retrogradabil, Iașiul nu a jucat nimic, nu și-a creat nicio ocazie clară de gol și a sfârșit prin a suferi o nouă umilință pe teren propriu.
Meciul a început perfect pentru oaspeți, care au deschis scorul încă din minutul 5, prin Antoni Ivanov. Briceag a centrat perfect în careu de pe partea stângă, iar Ivanov a reluat din mijlocul unei defensive visătoare, fără speranțe pentru Brănescu.
Iașiul nu a avut reacție după primirea golului, iar până la pauză tot Voluntariul a fost aproape de a înscrie, prin Pesic, care a trimis mingea în transversală, în minutul 20, după o lovitură liberă perfect executată de Ion Gheorghe.
Poli Iași nu și-a revenit nici după pauză și a ieșit de la cabine la fel de anesteziată, neputincioasă, resemnată. Și după ce l-a pierdut pe Passaglia în minutul 62, eliminat ”la pachet” cu Angelov, echipa lui Andrei Cristea a primit lovitura decisivă cinci minute mai târziu, de la același Ivanov. Bulgarul a profitat de aceleași jaloane din apărarea gazdelor și a șutat nepermis de liber din careu, printre mâinile lui Brănescu, pentru 2-0.
Victorie absolut meritată a oaspeților, care cu cele trei puncte urcă pe loc de baraj, cu 24 de puncte și se apropie la doar 4 lungimi de primul loc salvator. De cealaltă parte, Poli Iași rămâne înțepenită pe ultimul loc și cu doar 16 puncte acumulate în 24 de meciuri șansele de evitare a retrogradării, chiar și după înjumătățirea punctelor, par aproape nule.
Dublă eliminare
În minutul 62, arbitrul Radu Petrescu, contestat vehement de către gazde, a fost protagonistul unei faze confuze. După un fault dur al lui Angelov asupra lui Passaglia, argentinianul Iașiului a ripostat sub ochii arbitrului, iar Radu Petrescu i-a eliminat pe amândoi. Pe fotbalistul oaspeților pentru intrarea dură, iar pe mijlocașul lui Poli Iași pentru reacția deplasată la adresa adversarului. După câteva momente de confuzie pe teren, în care nici jucătorii nu au înțeles cine a fost eliminat, Angelov și Passaglia au părăsit în cele din urmă terenul.
Poli Iași rămâne astfel fără unul dintre jucătorii de bază în următoarele două etape, cu FC Argeș și CFR Cluj.
Atitudine huliganică a unui operator TV
Cu câteva minute înainte de pauză, unul dintre operatorii TV acreditați la meci, Sorin Adomnicăi, a avut o ieșire huliganică la adresa unui alt jurnalist acreditat la meci. După o dispută verbală, cameramanul a avut o atitudine golănească, agresându-și fizic și amenințându-și colegul.
(Narcis POHOAȚĂ)
Foto: Facebook Robin Vasilius