O mașină de Poliție și un TIR s-au ciocnit frontal în Botoșani
Doi polițiști, dar și șoferul unui camion au ajuns, luni seară, la spital, în urma unui grav accident produs pe un drum din județul Botoșani. Autospeciala și TIR-ul s-au ciocnit frontal. Ambele vehicule au fost distruse, iar autoritățile au deschis o anchetă.
Accidentul s-a produs în jurul orei 19, în comuna Vorona din județul Botoșani. La un moment dat, încă nu se știe de ce, autospeciala de poliție și camionul s-au izbit frontal. Ambele vehicule au fost distruse.
La fața locului au ajuns pompierii și medicii. Șoferii au fost verificați cu etilotestul și nu consumaseră alcool.