O carte ce degajă o tensiune aproape insuportabilă, în „Biblioteca Polirom”: Ca o piatră în râu de Mauro Corona

„Ca o piatră în râu e povestea unei iubiri. Povestea unei călătorii. Povestea celor care au învățat că uneori lucrurile se schimbă numai dacă schimbi modul în care le privești.” („Letteratu“) • Cărțile lui Mauro Corona, supranumit „poetul lemnului” de Claudio Magris, s-au vândut în peste trei milioane de exemplare în Italia.

 

 

În parte bildungsroman, în parte căutare a sensului existenței, cartea urmărește destinul unui sculptor în lemn pasionat de scris și de alpinism. Crescut într-o sărăcie lucie, într-o familie în mare măsură disfuncțională, în care trei frați – viitorul sculptor fiind cel mai mare – supraviețuiesc cu greu brutalității și umilințelor tatălui, acesta urmează cu încăpăținare drumul aspru pe care și l-a ales. Mai târziu, devenit sculptor recunoscut, protagonistul romanului își trăiește viața urmărit de traumele copilăriei, la care se adaugă în chip straniu păcatele strămoșilor. Brutal, alcoolic, pasionat de escalade pe munți, el cunoaște succesul după multă trudă doar pentru a se retrage în ultimii ani de viață într-o cabană de munte ce seamănă foarte bine cu casa copilăriei. Aici trăiește o iubire tomnatică și misterioasă și tot aici se confruntă cu o taină ce îl bântuie până la moarte.
O carte ce degajă o tensiune uneori aproape insuportabilă, Ca o piatră în râu este și o meditație asupra destinului, cu o poveste care alunecă imperceptibil în fantastic, ținând treze atenția și curiozitatea cititorului până la ultima pagină.

Ca o piatră în râu, cel mai autobiografic roman al lui Mauro Corona, a apărut de curând în colecția Biblioteca Polirom, traducere din limba italiană de Cerasela Barbone.

 

„Corona este un poet al lemnului, al misterului său dureros și pasional… El sculptează limba ca pe un trunchi: mâna iscusită elimină tot ce e inutil, tot ce e de prisos, și astfel apar trăsăturile, chipurile, corpurile, poveștile. Poveștile sale au autoritatea unei fabule în care miraculosul se impune cu o simplitate absolută, grație mărturiilor vieții de zi cu zi. În ele există o comuniune cu natura, cu fluxul tainic și neîntrerupt al vieții, precum și o singurătate infinită și neînfricată.” (Claudio Magris)

„Mauro a explorat asiduu întunecimea. El povestește despre izolare, mizerie, mânie, violență asupra femeilor și animalelor, despre alcool, care îi înnebunește pe bărbați și în cele din urmă îi ucide, despre sentimentul trădării într-o lume înfrântă, pe cale de dispariție. Dar tot el ne oferă pagini luminoase atunci când scrie despre copaci și animale sălbatice, despre lemn, piatră, pâraie, zile petrecute în pădure, singur sau alături de prieteni, despre muntele care se îngrijește de oameni.” (Paolo Cognetti)

 

Mauro Corona (n. Baselga di Piné, 1950) este un scriitor, sculptor și alpinist italian. A copilărit în provincia Trentino, după care familia lui s-a mutat în satul Erto din provincia Udine. Viitorul scriitor și-a însoțit tatăl în expediții de braconaj prin munții din zonă, de unde și interesul lui ulterior pentru alpinism, în vreme ce pasiunea pentru sculptură i-a fost inculcată de bunicul său, cioplitor în lemn. În adolescență, Mauro Corona a studiat la colegiul Don Bosco din Pordenone, iar apoi, din cauza lipsurilor financiare, s-a înscris la Institutul de Topografie din Udine, ale cărui cursuri erau gratuite. Firea sa rebelă l-a făcut să se retragă de la școală și o vreme a lucrat ca muncitor într-o carieră de marmură. După încheierea stagiului militar obligatoriu a muncit ca pietrar și sculptor amator. A început să se facă remarcat în anii 1970 și a avut prima expoziție personală în 1975, devenind încetul cu încetul un artist apreciat și premiat. Și-a început cariera literară în 1997, când a publicat câteva povestiri în cotidianul „Il Gazzettino”. În același an a debutat în volum cu Il volo della martora și de atunci a publicat într-un ritm susținut mai multe cărți bine primite atât de public, cât și de criticii literari. În 1998 i-a apărut romanul Le voci del bosco, pentru care i s-a acordat Premio Letterario Nazionale Carnia (1998) și Premio Letterario Nazionale Majella (2002). Volumul său de proză scurtă La fine del mondo storto (2010) a fost recompensat cu premiul Bancarella, iar în 2014 romanul La voce degli uomini freddi a obținut premiul Selezione Campiello și premiul Mario Rigoni Stern. Cărțile lui Mauro Corona au fost traduse în mai multe limbi. În 2021 scriitorul italian, supranumit de Claudio Magris „poetul lemnului”, a primit premiul La Tore Isola d’Elba, ca o recunoaștere a meritelor sale și a întregii sale activități.