O asociație profesională a medicilor a făcut o petiție pentru a cere scutirea personalului medical din România de la plata CASS
Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulator, medicul Cosmin Alexandrescu, a iniţiat o petiţie online prin care solicită scutirea personalului medical de la plata CASS, considerând că ar fi o formă de recunoaştere a rolului social pentru această categorie, menţionând că există o lipsă cronică de personal medical în toate regiunile ţării.
Medicul a declarat că este necesară o regândire a sistemului de sănătate, despre care crede că ”este în picaj”.
„Solicităm scutirea de la plata CASS a personalului medical, indiferent de forma de organizare şi de încadrare, ca formă de recunoaştere a rolului social al acestei categorii sociale, în condiţiile lipsei cronice de personal medical în toate regiunile ţării, datorate în primul rând exodului peste hotare. În acest moment necesarul de medici al României este acoperit în proporţie de 70%, aproximativ 10.000 urmând să se pensioneze în următorii 5-7 ani, fără posibilitate de înlocuire cu absolvenţi noi, mai ales în mediul rural unde există regiuni întregi fără acces la servicii medicale. La nivelul celorlalte categorii de personal (asistente, infirmiere, etc) deficitul este chiar mai mare”, se arată în petiţia online iniţiată de medicul Cosmin Alexandrescu în 6 aprilie.