Noi negocieri ruso-ucrainene sunt așteptate în această seară
Ucraina a intrat în cea de-a şaptea zi a războiului declanşat de Vladimir Putin. Bombardamentele au continuat şi în timpul nopţii de marţi spre miercuri, după ce marţi oraşul Harkov a fost scena unor atacuri cu rachete ce au distrus principala clădire administrativă, iar turnul TV din Kiev a fost ţintit de armata ruse.
Peste 2.000 de civili ar fi fost ucişi până acum în războiul din Ucraina.
Un oficial de la Pentagon a transmis că mai mulţi soldaţi ruşi care luptă în războiul din Ucraina au dezerat sau şi-au sabotat echipamentele. Ei sunt înfometaţi, demoralizaţi şi de multe ori rămân fără combustibil.
Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a evitat să confirme că o a doua rundă de negocieri cu Rusia va avea loc miercuri, aşa cum a sugerat anterior Moscova, transmite EFE.
„Momentan nu se ştie când vor avea loc noi negocieri”, a precizat Kuleba într-un mesaj video difuzat pe Facebook. Anterior, consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a declarat pentru Reuters că este avută în vedere posiblitatea organizării de noi discuţii cu partea rusă, dar că este nevoie de „o agendă substanţială”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că delegaţia rusă va ajunge la locul unei noi runde de negocieri, astăzi, 2 martie, după-amiaza târziu, informează presa rusă. Peskov a menţionat că delegaţia rusă va fi pregătită să se întâlnească cu reprezentanţii Ucrainei. „Astăzi după-amiază târziu, delegaţia noastră va fi la locul său şi va fi pregătită să se aşeze la masa negocierilor. Locul nu a fost dezvăluit în prealabil. Medinski va continua să fie principalul negociator”, a spus Peskov.