Nicușor Dan va conduce luni prima ședință CSAT din mandatul său
Nicușor Dan va conduce luni prima ședință CSAT din mandatul său. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte luni, la ora 12.00, printre temele de pe orindea de zi aflându-se stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, forţele armate ale României ce pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni în afara teritoriului ţării în 2026, prezentarea unei informări privind fenomenul evaziunii fiscale, ca ameninţare şi risc la adresa securităţii naţionale, precum şi a situaţiei în urma inundării Salinei Praid.
„Preşedintele României, Nicuşor Dan, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc luni, 30 iunie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni”,a anunţat Administraţia Prezidenţială, aceasta fiind prima şedinţă CSAT din mandatul lui Nicuşor Dan.
Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se mai află activitatea desfăşurată de către Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică în anul 2024 şi principalele obiective pentru anul 2025.