Nelu Tătaru: Am încredere că echipa PNL îşi va consolida poziţia pe scena politică românească
Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, a transmis că alegerea lui Florin Cîțu în fruntea partidului într-o perioadă plină de provocări arată încrederea pe care și-o pun liberalii în capacitatea noului lider de a-şi îndeplini misiunea politică: adică de a schimba România în bine.
„Îl felicit pe Florin Cîţu şi sunt convins că, la fel ca în funcţia de prim-ministru, şi noua poziţie din cadrul partidului îi va oferi şansa să dovedească faptul că este un om al soluţiilor. Schimbarea este singura cale spre progres, iar eu am încredere că echipa PNL îşi va consolida poziţia pe scena politică românească, îşi va menţine unitatea, loialitatea faţă de valori şi va continua să îşi concentreze forţele pentru a materializa promisiunile făcute. Schimbarea în bine vine de la fiecare dintre noi şi trebuie să fim conştienţi că, atunci când vorbim despre tabere, cu toţii devenim pierzători. Cel mai uşor este să critici, dar, vă rog, cei care îmi sunteţi alături şi cei care mă criticaţi cu vehemenţă – să dăm o şansă acestei echipe să demonstreze”, a declarat Nelu Tătaru.