Nebunie la Cluj! Ana Bogdan, în semifinale la Transylvania Open după un maraton de trei ore și jumătate cu principala favorită, olandeza Arantxa Rus. Ana va juca în semifinale cu Jaqueline Cristian
Delir în BT Arena din Cluj-Napoca! Ana Bogdan, favorită 8, a revenit incredibil în fața principalei favorite, olandeza Arantxa Rus și s-a calificat în finală la Transylvania Open după o luptă epică de trei ore și jumătate. Ana a răpus-o pe Rus în trei seturi dramatice, 3-6, 7-6 (6), 7-6 (5) și va juca în semifinale cu compatrioata sa Jaqueline Cristian.
Astfel, România va avea o jucătoare în finala de duminică, la fel cum s-a întâmplat și la ediția anterioară, când Gabi Ruse a jucat în ultimul act.
Ana Bogdan, în semifinale după o luptă dramatică de trei ore și jumătate cu principala favorită
Ana Bogdan și Arantxa Rus, singurele două favorite rămase în concurs, au oferit un meci de pus în ramă în sferturi la Transylvania Open. A fost cel mai lung meci al turneului de până acum, dar și cel mai spectaculos. Iar atmosfera în tribune a fost incredibilă, mulți spectatori spunând că BT Arena nu a mai vibrat de mulți ani la fel ca la meciul Anei.
Ana a pierdut primul set cu 6-3 și l-a câștigat pe al doilea într-un tie-break dramatic, cu 8-6.
În decisiv, Ana a fost condusă cu 4-2, a egalat la 4, a condus la rândul său cu 6-5 și a servit pentru meci, însă olandeza a făcut break și s-a ajuns din nou în tie-break.
După o luptă electrizantă, Ana Bogdan s-a impus cu 7-5 și a ajuns în semifinale, unde va juca cu Jaqueline Cristian.
La final, Ana a declarat cu lacrimi în ochi că publicul a fost cheia revenirii sale în meci.
(Narcis POHOAȚĂ)