„N-am avut suficiente femei ca să completăm toată lista” (Candidat la Primăria municipiului Iași, Cosette Chichirău)
Importanța femeilor în politica locală din Iași se numără pe degetele unei singure mâini dacă luăm ca punct de referință locurile eligibile la Consiliul Local al municipiului Iași. Profesorii, inginerii, sportivii si asistentele medicale domină în topul profesiilor candidaților la un fotoliu de consilier local al municipiul Iași. Partidele politice au propus însă și candidați în dreptul cărora la capitolul ocupație e spațiu gol. Însă cei care vor să decidă asupra viitorului municipiului Iași au locuri de muncă diverse de la mecanic auto, barista la șef mentenanță stații și linii electrice de înaltă tensiune sau mânuitor montator decor.
Numărul doamnelor de pe listele pentru Consiliului Local dar și locul alocat arată că importanța femeilor în politica locală există doar în declarațiile publice nu și în realitate. Cu doar câteva excepții, filialele ieșene ale partidelor politice au îngrămădit pur și simplu doamnele și domnișoarele la finalul listelor. După vorba românească, să nu se spună că nu avem. Parlamentar de Iași, ex-USR, Cosette Chichirău, o susținătoare declarată a drepturilor femeilor în politică, are pe listele pentru Consiliul Local al Municipiului Iași, din partea Partidului România Echitate șapte femei din 27 de candidați. „Pot spune că, și mă mândresc cu asta, că a venit către noi un număr mare de femei. Avem primii zece candidați cu o reprezentare corectă, adică cinci femei și cinci bărbați. După cum știți, dacă alegerile în partide s-ar face pe merit, reprezentarea femeilor ar fi de 50% pentru că femeile și bărbații, nu-i așa, sunt la fel de educați, la fel de talentați. Și atunci, dacă într-adevăr alegerile s-ar face pe merit, am vedea foarte multe femei pe liste. Noi avem 5 din 10 femei”, a declarat Cosette Chichirău.
Întrebată cum explică faptul că din 24 de candidați la Consiliul Local numai șapte sunt femei, parlamentarul ex USR și candidat la fotoliul de primar a răspuns simplu: „N-am avut suficiente femei ca să completăm toată lista până la 12″.
Și cum lista e deschisă de Cosette Chichirău, următoarele doamne sunt pe locurile trei și cinci. În condițiile în care sondajele locale și analiștii politici spun că cel mult doi consilieri ar putea obține Cosette Chichirău.
„Ar fi mai bine să se ducă spre Consiliul Județean pe un loc semi-eligibil”
Ajungem la AUR. Sunt 34 de propuneri pentru Consiliul Local Iași. Cinci sunt ale unor doamne și domnișoare. Locuri neeligibile. Coordonatorul organizației municipale AUR aruncă mingea la județ. Ciprian Paraschiv spune că a preferat să trimită doamnele pe locuri semi-eligibile la Consiliul Județean.
„Eu chiar țin la sexul frumos, pentru că și în trecutul meu am răspuns de echipa națională de fotbal feminin și am un respect foarte mare pentru femei. A fost cumva o strategie, zic eu, tot în beneficiul lor. În sensul că noi la municipiu avem două femei care au lucrat foarte mult și pe mine personal m-au ajutat foarte mult. Am gândit că ar fi mai bine să se ducă spre Consiliul Județean pe un loc semi-eligibil, cred că locurile 10 și 15, decât să fie pe lista mea la număr. Am încercat să le dăm șansa de a deveni eligibile, chiar dacă la județ, în loc de municipiu”, a povestit nonșalant coordonatorul organizației municipale AUR, Ciprian Paraschiv.
La Pro România, prima femeie candidat la consiliul local din Iași apare pe locul 10. Din 34 de nume, cinci sunt ale unor doamne și domnișoare. Partidul Verde a înregistrat la Biorul Electoral zece propuneri de consilieri locali propuneri. Patru sunt doamne. La Alternativa Dreaptă șapte doamne și domnișoare din 31 de propuneri de consilieri locali. Eligibile? Una! Există însă și o mare excepție. O listă avansată de filiala ieșeană a unui partid de buzunar. 21 de doamne și domnișoare din 31 de propuneri de consilieri locali. Însă candidatul acestei formațiuni la funcția de primar al Municipiului Iași are clinici private și cu certitudine pe listă regăsim o parte din statul de plată de la spital. Ajungem la un partid istoric, filiala Iași PNL. Din 30 de candidați la o funcțiile de consilieri locali doar cinci femei. Prima dintre ele este pe locul 23, total neeligibil. La PSD, din 34 de candidați la Consiliul Local, nouă sunt femei.
Liderul organizației municipale, candidat la primărie, secretar de stat Bogdan Balanișcu, se laudă: „Cred că mai important este de luat în considerare faptul că sunt șase femei în primii 11-12 candidați. Deci cred că din punctul acesta de vedere avem cele mai multe doamne în primele locuri pe lista de Consiliu Local, comparativ cu celelalte partide politice. Bineînțeles, alături de inclusiv numărul doi de pe listă, după mine ca și candidatură. Deci cred că este prima dată când doamnele sunt atât de bine reprezentate pe lista de Consiliu Local”.
Ce omite să spună este că dacă prima doamnă da, este pe locul doi, următoarea este pe opt.
Ca top al ocupațiilor domină profesorii, sportivii, inginerii. Mai mulți fotbaliști, sportivi, antrenori sau oficiali ai unor cluburi s-au înscris pe listele partidelor politice. Speră să prindă un loc în Consiliul Local. Urmează inginerii și asistentele medicale. Nu lipsesc însă candidații a căror ocupație e un mister. Regăsim însă pensionari, arhitect urbanism, mecanic auto, barista, magazioner, director de spital, solist de operă, consilieri la Parlament, șef mentenanță stații și linii electrice de înalte tensiune, ofițer pensionat Ministerul Afacerilor Interne, master bănci și contabilitate. Iar pe lista consilierilor locali, la PNL, ultimul loc este ocupat de un mânuitor montator de decor.