Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Moțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR nu poate fi citită în Parlament

  • septembrie 06, 2021
  • Radu Cucuteanu

Moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor.

Dar există o serie de probleme, una dintre ele fiind suspiciunea privind semnatarii.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara că „există suspiciuni” în legătură cu semnăturile de pe moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR. De aceea, susține el, s-ar impune o întâlnire fizică, nu online, a membrilor Birourilor Permanente, care trebuie să aprobe moțiunea și să stabilească un calendar pentru dezbatere și vot.

Și deputatul PNL de Alba Florin Roman a spus, duminică, într-o postare pe Facebook, că moţiunea celor de la USR PLUS și AUR ar fi însoţită de peste 30 de semnături scanate, copiate din tabele şi cu suspiciuni de falsificare, arată DIGI24.

Prim-ministrul Florin Cîţu a spus că nu are informații despre acest lucru, dar a declarat mai departe: „Vă spun atâta: dacă există semnături false pe o moţiune, cei care au făcut acest lucru trebuie să răspundă. Şi dacă USR s-a asociat şi cu o moţiune cu semnături false, deja lucrurile arată foarte trist”.

 

Se amână ședința BPR

Prin urmare, liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a cerut Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului acordarea unui termen de două săptămâni pentru verificarea semnăturilor de pe moțiunea de cenzură depusă de USR Plus și AUR.

Președintele Camerei Deputaților, liberalul Ludovic Orban, a susținut în ședința BPR că doar semnatarii moțiunii de cenzură ar fi putut contesta propriile semnături.

Ulterior, Parlamentarii PSD, apoi cei ai PNL, s-au retras din ședința BPR. Aceasta va fi reluată marți.

 

Calendarul moțiunii de cenzură

Moțiunea de cenzur poate fi iniţiată de cel puţin un sfert din numărul deputaţilor şi senatorilor. Textul său este prezentat Birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor în ziua în care aceasta a fost depusă.

Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult cinci zile de la data depunerii.

Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.