Momente speciale pentru doi juniori de la Poli Iași. Cum au trăit juniorii Diego Fărcaș și Bogdan Istratie debutul la formația ieșeană, dar și în Liga 2
Fără miză pentru Politehnica Iași, echipă deja promovată matematic în SuperLigă, meciul de la Dej, cu Unirea, scor 0-0, a fost unul cu totul special pentru doi dintre jucătorii echipei din Copou. Așa cum era de așteptat, banca formației ieșene la partida din Ardeal a fost plină cu jucători care au evoluat mai puțin sau chiar deloc în acest sezon, iar doi dintre aceștia au avut șansa de a debuta în Liga 2. Dar și la Poli.
Diego Fărcaș și Bogdan Istratie au debutat în Liga 2
Tinerii Diego Fărcaș (17 ani) și Bogdan Istratie (19 ani) au bifat, la Dej, primele minute în meciuri oficiale pentru Poli Iași, iar disputa cu Unirea va rămâne o bornă importantă în carieră, consfințind debutul lor la Liga 2.
Diego Fărcaș, 17 ani, produs al Academiei Politehnica Iași, a intrat pe teren în minutul 73, în locul lui Robert Ion și a primit un cartonaș galben șapte minute mai târziu. Născut pe 22 noiembrie 2005, Fărcaș a semnat primul său contract de profesionist în luna februarie a acestui an, când a prins și primul stagiu de pregătire cu echipa mare, în Antalya.
Diego Fărcaș: ”Cel mai frumos moment de până acum”
Acesta joacă pe postul de mijlocaș central și este pregătit la juniorii Politehnicii de antrenorul Adi Cotan.
Juniorul Iașiului a dezvăluit că momentul debutului a fost cel mai frumos de până acum din carieră.
”Sunt fericit că clubul și antrenorul mi-au oferit șansa de a debuta la Politehnica și de a arăta ce pot să fac pe teren. Au fost ceva emoții înainte de meci, dar când am intrat pe teren nu am avut. A fost un moment special pentru mine, cel mai frumos moment de până acum pentru mine.
Sunt mândru că am reușit să joc primele mele minute pentru Politehnica. M-au sunat părinții după meci, s-au bucurat mult pentru mine, am primit multe mesaje de felicitare de la prieteni și colegi. Mister (n.r. antrenorul Leo Grozavu) m-a încurajat și mi-a spus să muncesc mult, să joc în continuare. Mai avem un meci cu Dinamo și așteptăm să jucăm în SuperLigă, unde sper să am ocazia să debutez și eu cât mai repede”, a declarat Diego Fărcaș.
Bogdan Istratie: ”Emoție, acesta a fost primul lucru pe care l-am simțit când am aflat că voi intra”
Al doilea debut în Liga 2 în meciul de la Dej a fost al atacantului Bogdan Istratie. Născut pe 28 ianuarie 2004, Istratie a semnat cu Poli Iași un contract pe trei ani și jumătate, în luna februarie, după ce a fost testat încă din luna decembrie de către antrenorul Leo Grozavu.
Atacantul în vârstă de 19 ani a început fotbalul la Turnu Severin, la Școala de Fotbal Sport Kids, iar junioratul l-a făcut la Universitatea Craiova. Din Bănie a ajuns la Jiul Petroșani, de unde a făcut pasul la Poli Iași, în iarna acestui an.
”A fost un moment frumos pentru mine și le mulțumesc antrenorilor pentru faptul că mi-au dat încredere. Am muncit mult la antrenamente și mă bucur că a venit și momentul să debutez la Politehnica Iași și în Liga 2. Am mai stat pe bancă cu Dinamo pe bancă, la victoria din deplasare cu 3-1, acesta a fost al doilea meci în care am prins lotul. Emoție, acesta a fost primul lucru pe care l-am simțit când am aflat că voi intra. Dar pe teren nu se mai simt, pentru că intri în febra jocului”, a spus la rândul său Bogdan Istratie, care a fost încurajat de către jucătorii cu experiență din lot, care i-au transmis să nu se demoralizeze la prima greșeală și să joace în continuare cu încredere: ”Colegii cu experiență ne-au spus să nu fim emoționați, să jucăm cu dezinvoltură și să nu ne panicăm, iar dacă greșim să ținem capul sus și să gândim următoarea fază, să nu cădem psihic. Ne-au încurajat, au fost alături de noi, cei mai tineri”.
Ionuț Olăeru, la primul meci pe bancă cu echipa de seniori
Partida Unirea Dej – Politehnica Iași a reprezentat un reper important și pentru alți tineri jucători ai Iașiului.
Fundașul dreapta Ionuț Olăeru, 17 ani, a prins banca pentru prima dată de când se antrenează cu echipa mare. Nu a jucat la Dej, dar probabil o va face pe final în meciul cu Dinamo, din ultima rundă. Fostul său antrenor, Costel Cerneuțanu, de la Ruginoasa, spunea recent despre Olăeru că în 2-3 ani va fi fundașul dreapta titular al Politehnicii Iași.
De asemenea, Alexandru Hrib a prins și el primele minute în acest sezon pentru Poli, dar debutul său în eșalonul secund s-a consemnat în stagiunea trecută, sub comanda lui Costel Enache.
Hrib a debutat anul trecut în Liga 2, la vârsta de 16 ani, în meciul pe care Poli l-a pierdut în deplasare cu FK Miercurea Ciuc, scor 0-3.
Partida de la Dej a fost importantă și pentru portarul Ionuț Ailenei, acesta fiind pentru prima dată titular de la venirea la Iași. Portarul de 22 de ani a debutat la Iași în ultimul meci din sezonul regulat, cu Progresul Spartac.
Meci special și pentru Cătălin Itu. A fost aplaudat de întreg stadionul, în momentul schimbării
Partida a fost una specială și pentru Cătălin Itu, dejeanul din linia mediană a Politehnicii. Mijlocașul venit de la CFR Cluj a jucat, luni, pentru prima dată ca adversar în orașul natal, iar suporterii Unirii nu l-au uitat.
În minutul 82, când a părăsit terenul, fiind înlocuit cu Kouadio, Itu a fost aplaudat la scenă deschisă de către suporterii Unirii Dej, iar spectatorii aflați în tribune i-au scandat numele.
Înaintea partidei, Cătălin Itu, jucător care a început fotbalul chiar la Unirea Dej, declara într-un interviu pentru Liga2.ro că partida va fi foarte specială pentru el.
”Va fi un meci foarte special, joc acasă la mine, acolo e familia mea, toți prietenii, orașul meu natal. Am copilărit acolo, este echipa la care am crescut. Acolo am toate amintirile, acolo am debutat în Liga a 3-a, mi-am făcut junioratul. Pentru mine Dejul e acasă. Întotdeauna când mă întorc la Dej sunt foarte fericit”, spunea Cătălin Itu despre duelul cu fosta sa echipă.
(Narcis POHOAȚĂ)
Foto: FC Politehnica Iași