Modernizarea parcului din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri” este aproape gata
Lucrările de reabilitare a parcului din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași se apropie de finalizare, fiind realizate în proporție de peste 95%.
Proiectul cu o valoare totală de 18,35 milioane lei a inclus montarea de plăci de marmură și granit, instalarea mobilierului urban și a unui sistem modern de iluminat, precum și refacerea zonelor verzi cu gazon și irigații automatizate.
Noul parc va deveni un spațiu cultural în aer liber, cu teatru de vară, panouri pentru expoziții, o fântână interactivă și peste 7.000 de metri pătrați de spațiu verde.
Reabilitarea face parte din proiectul mai amplu de revitalizare urbană de pe axa culturală Catedrala Mitropolitană – Teatrul Național – Filarmonica din Iași, oferind locuitorilor și turiștilor o zonă modernă de relaxare și evenimente culturale.