Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Ministrul Sănătății, despre IBVC: „60 de milioane de euro pentru consultanță ca să faci un spital pentru care exista studiu de fezabilitate e oarecum original”

  • iunie 25, 2023
  • Diana Nechita

Ministrul Alexandru Rafila a fost prezent la Iași pentru a participa la Conferința organizată de Asociația de pacienți Melanom România – „Inovația în Melanom 2023 – Împreună putem salva vieți”. Aflându-se în vizită la Iași, Alexandru Rafila a discutat și despre Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași, proiectul care nu a primit finanțare din PNRR. Acesta a ținut să precizeze că la Iași este nevoie clară de un institut și că toată lumea este de acord cu acest lucru.

Atitudinea Guvernului față de Institutul de la Iași, considerată discriminatorie de Sanitas Iași

În luna ianuarie, Sanitas Iași a denunțat atitudinea discriminatorie a Guvernului față de pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare din regiunea Moldovei şi faţă de personalul medical care se ocupă de tratamentul acestora, după ce proiectul unui institut regional de medicină cardiovasculară nu a fost cuprins în lista celor 27 de unități sanitare ce vor primi finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, scrie RFI. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunțase în cadrul unei conferințe de presă, lista cu cele 27 de unităţi spitaliceşti ce urmează să primească finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – PNRR, în care IBVC Iași nu era inclus.

Sindicatul Sanitas Iași a trimis o petiţie premierului Nicolae Ciucă în care atrage atenţia asupra atitudinii discriminatorii a Ministerului Sănătăţii privind obiectivele sanitare ce vor fi finanţate prin PNRR. În același timp, sindicaliștii ieșeni au cerut Ministerului Sănătăţii să includă proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) pe lista PNRR sau într-o altă formă de finanţare.

Costel Alexe, declarații după ce proiectul nu a primit finanțare

„Iașiul merită să aibă un Spital al Inimii și am atras în nenumărate rânduri atenția asupra urgenței și necesității acestui institut, nu doar pentru județul nostru, ci pentru întreaga regiune a Moldovei, inclusiv pentru cetățenii români din Republica Moldova. Nu vom renunța la acest spital vital pentru sănătatea ieșenilor, indiferent de greutatea piedicilor pe care le întâlnim pe traseu. Statul român este obligat să prioritizeze cu adevărat investițiile din Sănătate și să repare nedreptatea pe care Iașiul și Moldova o trăiesc de ani de zile”, a spus Costel Alexe.

Alexandru Rafila: Consiliul Județean stia de la început că Guvernul a aprobat o hotărâre care limita finanțarea la 200 de milioane de euro

Aflat la Iași, Alexandru Rafila a menționat că în cazul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași, Consiliul Județean stia de la început că Guvernul României a aprobat o hotărâre care limita finanțarea la 200 de milioane de euro, însă Iașul a venit cu un proiect care a depășit această sumă substanțial.

„Cred că măcar în ceasul al doisprezecelea ar trebui să avem înțelepciunea să lucrăm toți în interesul pacienților din Regiunea Moldovei. Noi o facem la Ministerul Sănătății și m-aș bucura dacă această atitudine ar fi comună pentru toată lumea. Există o parte de consultanță foarte mare, de 60 de milioane de euro, în contractul acesta de la Iași, e o sumă pe care nu am mai regăsit-o la niciun proiect din niciun spital din PNRR. Nu pot să mă pronunț asupra modului în care a fost gândit acest proiect, dar totuși, 60 de milioane de euro consultanță, ca să faci un spital, pentru care există studiu de fezabilitate, sincer să fiu, e oarecum original”, a transmis Alexandru Rafila.