Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Ministrul Educației: Nu susțin interzicerea totală a telefoanelor în școală

  • februarie 20, 2025
  • Diana Nechita

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat, joi, că nu susține interzicerea totală a telefoanelor mobile în școală, însă trebuie să fie asigurat un control riguros în privința utilizării acestora în sălile de curs.

Toți actorii sistemului de educație – elevi, profesori, părinți – trebuie să cunoască aceste reglementări și să le implementeze riguros și curajos, inclusiv pe linia sancțiunilor existente. În cazul specific al telefoanelor mobile, așa cum am mai declarat, nu susțin interzicerea totală a acestora în școală, însă, în spiritul practicilor psihopedagogice și al reglementărilor legale existente, trebuie să asigurăm un control riguros în privința utilizării acestora în sălile de curs, pentru a ajuta când este cazul și mai ales pentru a evita interferența perturbatoare cu actul educațional, a declarat ministrul Daniel David, citat într-un comunicat remis Agerpres.

Ministerul Educației și Cercetării solicită tuturor inspectorilor și directorilor de unități școlare examinarea regulamentelor proprii privind prevenirea, controlul și sancțiunile impuse în astfel de situații, inclusiv evaluarea modalității de implementare a acestora.