Ministrul Apărării: Dorinţa noastră de a creşte efectivul Armatei se bazează pe nevoia de apărare
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, a declarat, marţi seară, că îşi doreşte să crească efectivul Armatei Românie, care s-a redus în timp şi doreşte să ajungă la 100.000 de cadre, de la 85.000 cât sunt acum împreună cu civilii.
„Nu şi-ar fi imaginat nimeni că pe teritoriul României ar putea să cadă resturi de drone, nu şi-ar fi imaginat nimeni că vom fi hub umanitar, nu ne imaginam că atunci când mergem pe litoral, pe Marea Neagră, pot apărea mine”, a afirmat ministrul.
Întrebat despre creşterea efectivelor Armatei, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, a subliniat sprijinul politic de care se bucură.
„Voi răspunde la întrebare invocând sprijinul politic de care eu vreau să vă spun, cu toată sinceritatea, că am avut parte. Am servit ca ministru al Apărării când Guvernul era condus de domnul Ciucă, am servi ca ministru al Apărării şi în perioada în care Guvernul a fost condus de domnul Marcel Ciolacu. În ambele situaţii, Ministerul Apărării, eu ca ministru, am avut parte de sprijin”, a spus Angel Tîlvar, la Antena 3, marţi seară.