Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Ministrul Alexandru Rafila susține că avem un sistem de sănătate cu două viteze

  • august 28, 2023
  • Diana Nechita
Alexandru Rafila

Alexandru Rafila s-a referit la sistemul de sănătate din România ca având două viteze: pe de-o parte sunt medicii care vin de acasă, din timpul lor liber pentru a salva vieţi, pe de altă parte sunt medicii care refuză să consulte pacienţii. Ministrul Sănătăţii a criticat Colegiul Medicilor că nu s-a implicat după cazul de la Botoşani, unde o femeie gravidă a murit după ce nu a primit îngrijiri medicale.

”Avem un sistem de sănătate cu două viteze. Avem un sistem de sănătate care oferă sacrificiu din partea medicilor, devotament. Au fost oameni care au venit de acasă, fără să îi cheme nimeni, să trateze pacienţii. Şi avem şi o parte din sistemul de sănătate unde oameni care fac de gardă nu catadicsesc să îşi vadă pacienţii aşa cum ar trebui să o facă, nu din obligaţie. Noi tot timpul discutăm de obligaţii. Să fii medic ai nu numai un jurământ, ai o conştiinţă şi o datorie să îţi exerciţi profesia. Pacientul trebuie să fie, într-adevăr, în centrul atenţiei personalului medical. Se întâmplă peste tot aşa şi aceste cazuri cum au fost cele de la Urziceni şi Botoşani crează foarte mari frustrări şi lipsă de încredere în sistemul de sănătate (…) E clar că avem această separare a serviciilor medicale în România”, a declarat Alexandru Rafila, duminică seară, la Digi 24 citat de news.ro